Peste 260 de milioane de euro pentru construcția liniei de interconectare a rețelelor electrice Isaccea-Vulcănești-Chişinău

Republica Moldova și donatorii occidentali au semnat un acord de 261 de milioane de euro pentru construcția unei linii de interconectare a rețelelor electrice moldovene cu cele din România, care va reduce riscul unei crize. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a spus la ceremonia semnării că linia aeriană Isaccea-Vulcănești-Chișinău de 400 kV și stația aferentă Back-to-Back ar mai trebuie să diversifice sursele de curent electric pentru consumatorii moldoveni, să creeze concurență și să ducă la micșorarea tarifelor. Construcția este finanțată dintr-un amestec de împrumuturi și granturi oferite de Uniunea Europeană și bănci ale acesteia, precum și de Banca Mondială. Actualmente, R. Moldova depinde de importurile din Ucraina și curentul electric produs la centrala de la Cuciurgan controlată de autoritățile transnistrene și compania rusă RAO ES, riscând o criză dacă centrala din regiunea transnistreană nu mai poate primi gaze rusești din cauza unei dispute mai ample între Ucraina și Rusia.