Comisia pentru Afaceri Judiciare din Parlamentul European explică de ce este îngrijorată că Rovana Plumb ar putea fi în conflict de interese

Rovana Plumb

Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) explică într-o scrisoare către președintele Parlamentului European, David Sassoli, că este îngrijorată de faptul că Rovana Plumb, candidata României pentru funcția de comisar european ar fi în potențial conflict de interese şi că există serioase îndoieli că ar putea fi comisar european pentru transporturi.

Potrivit corespondentului Europei Libere la Bruxelles, șefa comitetului pentru afacerile legale, JURI, Lucy Nethsingha, i-a scris astăzi președintelui Parlamentului European, David Sassoli, expunându-i motivele pentru care Rovana Plumb a fost respinsă, împreună cu candidatul maghiar László Trócsányi. Dacă în cazul lui Trócsányi este vorba de acțiunile lui într-o firmă de avocatură de care nu s-a despărțit cu totul, ceea ce ar reprezenta un conflict de interese, în schimb scrisoarea despre Rovana Plumb, pe care Europa Liberă a putut-o consulta, spune: „Îngrijorările vin de la un împrumut primit de candidatul comisar de la o persoană fizică ce operează în sectorul turismului, precum și din aceea că pe baza informațiilor primite de comitet nu este limpede cum acest împrumut important va fi plătit înapoi într-un mod deschis și transparent. De aceea, Comitetul pentru Afacerile Legale consideră că în acest stadiu și până când conflictele de interese nu vor fi rezolvate există serioase îndoieli în legătură cu capacitatea candidatului comisar de a-și juca rolul în fruntea transporturilor. Comitetul pentru Afacerile Legale e îngrijorat că problemele legate de plata înapoi a unui împrumut atât de important ar putea crea potențiale conflicte de interese și în legătură cu celelalte portofolii”.