Uniunea Europeană spune că ar putea livra „curând” primele tranșe din ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro promis Chișinăului, dar blocat din cauza unor derapaje ale fostei guvernări. Ideea a fost exprimată de șefa politicii externe a UE Federica Mogherini luni, 30 septembrie, la Bruxelles, după o întâlnire de evaluare a aplicării Acordului de Asociere cu o delegație condusă de prim-ministra Maia Sandu. „Ca și în trecut, sprijinul nostru rămâne condiționat de progresul reformelor, dar tot ca în trecut vom fi alături de dvs. cu sprijin și sfaturi, ba chiar mai mult decât în trecut”, a declarat Mogherini la o conferință de presă după discuții. Maia Sandu a spus că speră ca primele două tranșe de asistență macrofinanciară să vină înaintea sfârșitului de an și a promis că R. Moldova va continua reformele, chiar și pe acelea complicate, de exemplu din justiție, pentru că sunt în interesul cetățenilor.