Ucraina și-a dat acordul preliminar pentru ținerea de alegeri locale în regiunile estice, dominate de separatiști, care ar putea primi apoi statut de autoguvernare. Scrutinul se va putea ține după ce formațiunile armate vor părăsi teritoriul separatist, iar Kievul va avea controlul asupra acelui segment de frontieră de 400 km cu Rusia. Vorbind marți la Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mai spus că acordul convenit la Minsk cu Rusia și cu OSCE deschide calea convorbirilor de pace cu Moscova pentru încheierea conflictului din Donbas, care durează de șase ani. „Nu pot fi și nu vor fi alegeri cu arma la tâmplă”, a declarat Zelenski, adăugând: „Nu va fi capitulare”. Cele două teritorii vor primi statut de autoguvernare odată ce vor ține alegeri considerate libere și corecte de către OSCE.