Un nou sondaj de opinie sugerează că socialistul Ion Ceban va încheia pe primul loc primul tur al alegerilor pentru primăria capitalei și ar putea obține pe 20 octombrie 25,7% din voturi. Sondajul CBS-AXA, ale cărui rezultate au fost date publicității astăzi, mai sugerează că pe locul doi s-ar situa candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, care ar obține 19% din voturi, iar cei doi se vor confrunta și în turul doi de scrutin. Autorii sondajului au spus într-o conferință de presă că popularitatea lui Ceban se poate explica prin campania sa activă. Sondajul a fost realizat în perioada 25 septembrie – 4 octombrie, pe un eșantion de 502 persoane, marja de eroare fiind de circa 4,4%.