Ministrul român de externe Ramona Mănescu și omologul său moldovean Nicu Popescu au semnat la Chișinău documentul Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre Republica Moldova și România. „(...) Parteneriatul nostru strategic trebuie să folosească comunitatea de limbă și cultură pentru a accelera construcția unei infrastructuri comune prin construcții de poduri, gazoducturi, interconectări în domeniul comunicațiilor, pentru că doar așa și doar prin perspectiva relațiilor noastre bilaterale putem ancora Republica Moldova ferm și ireversibil în spațiul european”, a declarat Nicu Popescu. Ramona Mănescu a reiterat hotărârea fermă a României de a sprijini în continuare eforturile autorităților de la Chișinău în respectarea angajamentului clar pentru parcursul european și consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.