Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, se întâlnește astăzi la Istanbul cu președintele Recep Tayyip Erdogan, având pe agendă ofensiva lansată de Turcia în nordul Siriei în ciuda opoziției aliaților săi din NATO, în frunte cu Germania și Franța. În ajun, Erdogan a lăudat operațiunea și a amenințat că va permite emigrarea în masă a refugiaților din Orientul Mijlociu către vestul Europei dacă europenii îl mai critică. „Bagă-ți mințile în cap, UE. O spun din nou: dacă vei numi operațiunea noastră invazie, e simplu: vom deschide granițele și îți vom trimite 3,6 milioane de refugiați”, a spus Erdogan la o reuniune a partidului său de guvernământ, la Ankara. Mai înainte, ministrul de externe german Heiko Maas îi comunicase omologul său turc Mehmet Cavusoglu îngrijorarea Berlinului și Bruxelles-ului, spunând că se tem de „revigorarea Statului Islamic”.