La Bruxelles, începe summit-ul de două zile al Uniunii Europene, principala temă pe agenda discuțiilor fiind din nou un posibil acord cu Marea Britanie care să reglementeze ieșirea țării din UE.
Oficiali britanici și ai Uniunii Europene declarau miercuri seară că se apropie de finalizarea unui nou acord de Brexit la Bruxelles, dar premierul britanic Boris Johnson are în fața sarcina dificilă de a convinge parlamentul de la Londra să-l aprobe. „Elementele de temelie ale acordului sunt gata și teoretic putem accepta o înțelegere” la summit-ul de joi al liderilor europeni, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk. Dar a adăugat că au apărut „unele îndoieli” din partea britanicilor, într-o aluzie la nevoia ca Johnson să obțină sprijinul politicienilor de acasă, care cred că ar ceda prea mult.
Președintele francez Emmanuel Macron, care s-a întâlnit cu cancelara germană Angela Merkel miercuri la Toulouse, le-a spus jurnaliștilor că acordul este în curs de finalizare și și-a exprimat speranța că va fi aprobat de liderii europeni la summit-ul de joi. Merkel a spus că, în urma celor auzite de la negocieri în ultimele zile, are un pic mai multă încredere în faptul că o înțelegere este posibilă.
Dacă se ajunge la un acord iar liderii europeni îl aprobă joi, Camera Comunelor de la Londra ar urma să-l supună votului sâmbătă, așa încât Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană cu un acord, până pe 31 octombrie. Parlamentul de la Londra a respins în trecut, de trei ori, un acord similar negociat de predecesoarea lui Johnson, fosta prim ministră britanică Theresa May.