Alegerile locale de duminică înregistrează, până la ora 18.30, o rată de participare scăzută față de scrutinul de acum patru ani dar suficientă pentru validarea alegerilor. Participarea, la nivel național, este de ca 35% (față de 42% în 2015) iar la Chișinău, unde se dă una din cele mai interesante lupte pentru primăria capitalei, participarea este de ciraca 29% față de 39%, cu patru ani în urmă. Validarea alegerilor este condiționată de participarea a cel puțin o pătrime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din fiecare circumscripție.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, primele rezultate oficiale vor veni după ora 22:00.
CEC consemnează o prezență foarte slabă la vot în circumscripția deschisă pentru Transnistria, unde până la ora 18:00 votaseră doar 1100 de persoane. În 8 secții din această circumscripție nu a votat niciun cetățean.
În cea deschisă în diaspora europeană (circumscripția câștigată în februarie de lidera PAS, Maia Sandu) au votat doar 6900 de oameni, nici într-o secție din cele 85 deschise nu s-a înregistrat o prezență mai mare de 300 de alegători.