Ministerul german de externe Heikko Maas a întărit și el, astăzi, după cancelarul Germaniei, Angela Merkel, puterea Alianței Nord Atlantice, spunând că „nici Germania și nici Europa nu ar fi în stare să se apere singure fără Statele Unite”. Declarația survine după ce, la sfârșitul săptămânii, într-un interviu cu săptămânalul britanic The Economist, președintele Franței, Emanuel Macron, criticase Alianța, spunând că se află „în moarte cerebrală” și a pus sub semnul întrebării articolul 5 al Alianței.
„Ar fi o greșeală să subminăm NATO”, a scris Heikko Maas în săptămânalul Der Spiegel. Declarațiile făcute de Emanuel Macron au fost salutate imediat de Rusia, dar oficiali din mai multe țări foste comuniste, precum Polonia, Estonia și Lituania, și-au exprimat îngrijorarea față de declarațiile liderului de la Paris.
Declarațiile președintelui Franței survin înaintea summit-ului alianței, planificat pentru 3-4 decembrie, la Londra. Săptămâna viitoare, pe 14 noiembrie, președintele Statelor Unite îl va primi în vizită la Washington pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și pe agenda discuțiilor se află contribuțiile militare ale țărilor NATO la alianță.