La Chișinău, Guvernul a anunțat că se întrunește în ședință (ora 8.00), înainte ca Parlamentul să se reunească în plen (ora 10.00) pentru a discuta moțiunea de cenzură înaintată de socialiști.
Președintele Igor Dodon și Partidul Socialiștilor îi cer premierului Maia Sandu să renunțe la legea ce i-ar permite, prin asumare de răspundere, să facă preselecția candidaților pentru funcția de procuror general.
Socialiștii au respins, luni, și soluția de compromis, avansată în aceeași zi de primul ministru Maia Sandu, care a promis să ceară expertiza Comisiei de la Veneția asupra proiectului de modificare a legii procuraturii.
Propunerea premierului moldovean a fost salutată de purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Maja Kocijancic, care a cerut liderilor politici de la Chișinău „să ajungă rapid la un consens asupra unei soluții care să mențină drept prioritară o reformă deplină și sustenabilă a justiției și care să permită guvernului să își reia activitatea îndreptată spre îmbunătățirea vieții tuturor cetățenilor moldoveni”.