Republica Moldova va primi de la Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) aproximativ 27 de milioane de dolari. Dintre aceștia, șase milioane sunt sub formă de grant, pentru implementarea unui nou proiect. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi cu participarea ministrului finanțelor în exerciţiu, Natalia Gavrilița, și vicepreședintele IFAD, Donald Brown, informează agenția IPN.
Într-un comunicat de presă al Ministerului de Finanţe, se menționează că proiectul va acorda finanțare fermierilor mici și mijlocii pentru acces la sistemele de irigare și reabilitarea infrastructurii de acces către terenurile agricole. Proiectul va susține constituirea unor grupuri de producători agricoli prin finanțarea sub-proiectelor de creare a infrastructurii de realizare a producției agricole. De asemenea, acesta urmează să asigure prin co-finanțare sub formă de grant idei noi de afaceri pentru antreprenorii care se lansează în agricultură, cu implicarea fondului de garantare a creditelor.
Colaborarea între Republica Moldova și IFAD a început în 1999. Până în prezent fondul a sprijinit șase proiecte și un program în Republica Moldova, beneficiari ai cărora sunt 134 808 de persoane. Valoarea finanțării se ridică la 196,8 milioane dolari, din care IFAD a oferit 109,2 milioane.
În Moldova, asistența IFAD este îndreptată spre îmbunătățirea veniturilor și condițiilor de trai ale oamenilor din mediul rural. Activitățile sunt destinate micilor proprietari și fermierilor, producătorilor de animale la scară mică, femeilor din mediul rural și tinerilor din diferite zone ale țării.