Procesul de integrare a Balcanilor Occidentali în Uniunea Europeană trebuie să fie accelerat, a apreciat vineri comisarul european desemnat pentru extindere şi politică de vecinătate, Oliver Varhelyi. El a promis că va încerca să relanseze negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord înaintea summitului european de la Zagreb, din mai. Varhelyi a recunoscut că unele state membre au „semne de întrebare serioase” referitoare la cele două ţări candidate şi, în general, referitoare la politica de extindere a UE. Dar în opinia sa, absența extinderii „poate duce chiar la destabilizarea vecinătăți imediate”.
Referitor la politica de vecinătate şi Parteneriatul Estic, Varhelyi a spus că există un interes reciproc în aducerea regiunilor „mai aproape de noi” din punct de vedere economic şi politic. Atunci când vine vorba despre Ucraina, Georgia şi Republica Moldova, acordurile de asociere încheiate cu UE au multe oportunități neexploatate, a afirmat el.