Premierul Ion Chicu face precizări în legătură cu creditul de jumătate de miliard de dolari promis de Rusia

Ion Chicu și Dmitri Medvedev la Moscova, 20 noiembrie 2019

Premierul Ion Chicu a declarat că guvernul său are planuri de reconstrucție a 786 km de drum național în următorii doi ani, pe care va încerca să le finanțeze din buget, împrumuturi pe piețele externe și împrumuturi bilaterale în valoare totală de 742 milioane de euro. Chicu care a promis să transforme R. Moldova într-un șantier le-a vorbit jurnaliștilor la guvern după o întrevedere cu președintele Igor Dodon și președinta parlamentului, Zinaida Greceanîi. El a făcut clarificări în legătură cu creditul de jumătate de miliard de dolari care i-a fost promis de Rusia, săptămâna trecută, spunând că este deocamdată o promisiune. „Nu am semnat niciun acord de credit, dar eu rămân optimist că pentru perioada când condițiile climaterice ne vor permite să purcedem la lucrări, să avem semnat acordul și să avem acces la acest credit”, a spus Chicu. Noul prim-ministru criticat deja pentru înțelegeri obscure cu Rusia care pot irita donatorii tradiționali occidentali a mai anunțat că guvernul planifică emisii de hârtii de valoare pentru a se împrumuta pe piețe financiare internaționale. În total, a estimat primul ministru, R. Moldova ar avea nevoie de 1,4 miliarde de euro pentru reconstrucția tuturor drumurilor naționale pe o lungime de 1400 de km.