Statele Unite și Iranul au făcut un schimb de prizonieri, gest rar, care vine pe fundalul a luni de tensiuni între cele două țări. Schimbul a avut loc în Elveția și îi implică pe Xiyue Wang, doctorand la Princeton reținut în Iran în 2016 și Massoud Soleimani, om de știință iranian, reținut în Statele Unite.
Președintele american Donald Trump a confirmat schimbul și faptul că Wang este în drum spre Statele Unite.
Wang se afla în Iran în 2016, unde se documenta pentru teza de doctorat când a fost arestat pentru spionaj, acuzație respinsă categoric. Cu toate acestea, în 2017 a fost condamnat de un tribunal iranian la 10 ani închisoare.