Pompeo a denunțat drept „rușinos” vetoul opus de Rusia şi China pentru ajutorul umanitar destinat sirienilor

Mike Pompeo

Secretarul de stat american Mike Pompeo a denunțat drept „rușinos” vetoul opus vineri în Consiliul de Securitate de Rusia şi China împotriva unui proiect de rezoluție care propunea prelungirea cu un an a ajutorului umanitar transfrontalier al ONU pentru patru milioane de sirieni. „Aveţi mâinile pătate cu sânge”, a declarat, sâmbătă, Pompeo, într-un comunicat oficial.

Acest ajutor umanitar care constă în cea mai mare parte din hrană și medicamente este destinat în principal locuitorilor din regiunile care se află parțial în afara controlului Damascului, în special din regiunea Idlib, dominată de jihadiști din grupul Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură siriană a Al-Qaida.

Rusia, care susține regimul sirian, estimează că Damascul a redobândit suficient controlul în ţară pentru a asigura transferul ajutorului umanitar internațional plecând de pe teritoriul său. Secretarul de stat american crede însă că „nu există o alternativă la livrările transfrontaliere ale ONU şi nu există alte soluţii viabile pentru a hrăni milioane de sirieni până când regimul sirian va înceta războiul împotriva propriului popor".

Autorizaţia ONU pentru ajutorul transfrontalier expiră la 10 ianuarie şi membrii Consiliului de Securitate au încă posibilitatea de a negocia un compromis.