Autoritățile de la Chişinău au primit din partea Moscovei un grafic de lucrări necesare pentru evacuarea munițiilor de la depozitul rusesc din Cobasna din stânga Nistrului. Președintele Igor Dodon a declarat în cadrul unui interviu acordat Europei Libere că ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, i-a trimis „o adresare” cu un grafic care prevede în primă etapă o inspecție a depozitului, apoi aducerea utilajului necesar și apoi „nemijlocit procesul”. Dodon a spus că procesul va fi finanțat de „OSCE și alți parteneri”, fără să precizeze dacă aceștia vor avea acces și la etapele de inspectare și aducere de echipamente. „Suntem la etapa de tatonare a pozițiilor. Dar interesul nostru este să scoatem cât mai repede aceste muniții vechi”, a spus Igor Dodon.
Recent, reprezentanta oficială al MAE-ului rus, Maria Zaharova, a spus că ar fi vorba despre munițiile cu termen de depozitare depășit - 11.000 de tone de muniții din totalul de 20.000 de tone.
Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova ar avea nevoie de aproximativ un an și jumătate pentru a pregăti casarea munițiilor din regiunea transnistreană, iar toate procesele ar urma să aibă loc „în strictă conformitate cu standardele de securitate a armatei ruse, cu participarea specialiștilor și echipamentelor rusești”.
„Trebuie să fie respectate standardele militare ale Federaţiei Ruse”, a spus Lavrov în septembrie, la conferința de presă comună cu ministrul de externe de atunci, Nicu Popescu. Lavrov a mai subliniat că există o legătură directă între casarea munițiilor și avansarea negocierilor politice pentru reglementarea transnistreană.