Camera Reprezentanților vrea limitarea atribuțiile de comandant suprem ale președintelui

Iranul a ripostat cu rachete la asasinarea generalului Soleimani

Camera Reprezentanților din SUA, controlată de Partidul democrat, a programat un vot privind limitarea capacității președintelui Donald Trump de a lua măsuri militare împotriva Iranului, după ce mulți parlamentari au declarat că nu au fost mulțumiți de explicația Casei Albe pentru uciderea cu o dronă la 3 ianuarie a generalului iranian Qassem Soleimani.

Democrații spun că rezoluția care a fost dezbătută s-ar încadra în Legea puterilor de război din 1973 și ar fi obligatorie legal dacă ar fi votată și în Senat.

Republicanii spun că propunerea nu ar fi legală iar instanțele federale nu au soluționat niciodată definitiv problema.

Republicanii controlează Senatul și o rezoluție similară ar avea șanse să fie votată.

Președintele Donald Trump nu i-a informat pe liderii congresului înainte de a declanșa acțiunea împotriva comandantului iranian.

Președintele Trump și alți membri ai administrației au apărat uciderea lui Soleimani, spunând că generalul era responsabil pentru mai multe atacuri orchestrate asupra trupelor și aliaților din SUA și planifica acțiuni teroriste suplimentare.

De asemenea, Statele Unite și-au apărat acțiunile într-o scrisoare către Națiunile Unite la sfârșitul zilei de 8 ianuarie, susținând că atacul împotriva lui Soleimani a fost de apărare în temeiul articolului 51 din Carta ONU, adăugând că Statele Unite sunt pregătite să ia măsuri suplimentare în Orientul Mijlociu „la nevoie” pentru a-și proteja interesele.