La Festivalul Berlinale, în februarie, va avea lor premiera filmului „Numerele”, în regia lui Oleg Sențov și Ahtem Seitablaev, transmite DW, cu referire la organizatorii festivalului. Producția filmului a avut loc în timp ce regizorul ucrainean Oleg Sențov se afla în detenție în Rusia. Sențov și Seitablaev au colaborat prin corespondență, scriindu-și peste 100 de scrisori. Organizatorii festivalului au remarcat că filmul a fost realizat „în circumstanțe imposibile, într-un vid existențial”.
„Numerele” este transpunerea cinematografică a unei piese de teatru scrisă de Oleg Sențov în 2011. Personajele, desemnate prin numere, se spun la început zero-ului, liderului suprem, ca apoi să distrugă sistemul existent.
Festivalul de la Berlin va avea loc între 20 februarie și 1 martie.
Regizorul Oleg Sențov a fost arestat în Crimeea anexată de Rusia în 2014 și a fost condamnat la 20 de ani de închisoare sub acuzația de terorism. Sențov nu și-a recunoscut vina și a ținut greva foamei în detenție timp de 145 de zile. A fost eliberat pe 7 septembrie 2019, în cadru unui amplu schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina.