Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), fostul prim-ministru Maia Sandu consideră că partidele pro-europene de dreapta trebuie să discute la modul concret, și nu abstract, despre posibilitatea înaintării unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale de anul acesta. Într-un interviu la ProTV Chișinău, politiciana s-a referit, în context, la declarațiile colegilor săi din blocul ACUM, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, care au anunțat că la șefia statului vor susține doar un candidat apartinic, transmite IPN. Maia Sandu a spus că vrea să audă nume de candidați concreți pentru a aborda la modul serios subiectul respectiv. „Dacă nu discutăm, nu vom ajunge niciodată să avem un candidat comun. Vrem să auzim punctele de vedere ale colegilor din alte partide. Am început o discuție cu Dorin Chirtoacă de la Partidul Liberal, sperăm să avem și o discuție cu colegii de la PPPDA, când va reveni acasă Andrei Năstase, o să discutăm și cu Partidul Liberal Democrat și cu alte forțe care vor să discute și care împărtășesc obiectivele de integrare europeană”, a explicat președinta PAS.