Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său rus Vladimir Putin au discutat telefonic despre pregătirile pentru un nou summit în așa-numitul format Normandia și pentru un posibil nou schimb de prizonieri în Donbas, a informat președinția ucraineană la 14 februarie. Zelenski a reușit până acum să obțină organizarea a două schimburi de prizonieri, în septembrie și decembrie anul trecut. Între timp, Kremlinul a spus la 14 februarie că în discuția telefonică de vineri, Putin l-a întrebat „direct” pe Zelenski dacă Kievul are de gând să implementeze „cu adevărat” acordurile de pace de la Minsk pentru rezolvarea conflictului din regiunile estice ale Ucrainei, unde separatiștii pro-ruși se confruntă cu forțele guvernamentale ucrainene.