Un cetățean italian care a vizitat recent România a fost diagnosticat cu noul coronavirus la revenirea în Italia. Potrivit autorităților de la București, bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a fost în România în perioada 18-22 februarie. Bărbatul a vizitat rudele soției sale și a avut mai multe întâlniri de afaceri. El a intrat în România prin aeroportul de la Craiova, apoi a locuit în județul Gorj. Potrivit ministerului român de externe, a fost inițiată o „anchetă epidemiologică”, urmând să fie luate măsuri de carantină sau izolare, după caz. Totodată, reprezentanți ai Institutului de Boli Infecțioase din București au declarat că riscul ca persoana să fi fost contagioasă în zilele cât s-a aflat în România ar fi minim, boala manifestându-se după două zile de la revenirea acesteia în Italia.