Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mulțumit Greciei pentru respingerea migranților care încercau să intre ilegal în UE, spunând că Grecia a acționat în ultimele zile ca un „scut” al Europei. „Cei care pun la încercare unitatea Europei vor fi dezamăgiți”, a spus șefa executivului UE într-o vizită la frontiera greco-turcă. „Vom sta pe poziții”, a mai spus von der Leyen, anunțând finanțare suplimentară pentru poliția de frontieră UE, Frontex, și pentru Grecia. Ankara i-a încurajat în ultimele zile pe miile de migranți aflați pe teritoriul ei să plece spre Europa, susținând că Turcia trebuie să facă față altor valuri de refugiați din Siria vecină, cuprinsă de război. Organizațiile pentru drepturile omului au criticat atât Turcia pentru manipularea migranților, cât și UE pentru respingerea lor în masă.