Premierul Ion Chicu a declarat că admite posibilitatea că actuala majoritate parlamentară PSRM-PD se va disipa din cauza a ceea ce a numit „corupție politică” și a avertizat că, în cazul demiterii guvernului, nu va dori să mai rămână premier interimar. „În eventualitatea dispariției acestei majorități parlamentare, eu o să mă gândesc mult dacă mai rămân prim-ministru”, a spus Chicu, marți, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, în prima sa conferință de presă în peste două luni de la introducerea măsurilor de carantină anticoronavirus.
Cu o zi mai devreme, încă doi deputați au părăsit Partidul Democrat, reducând la strictul necesar, de 52, numărul de membri ai majorității parlamentare.
Chicu a spus că pierderea sprijinului politic de către guvernul său ar echivala cu o „destabilizare care nu va pica bine” pe fundalul crizei de coronavirus.
Demisia guvernului a fost cerută de Grupul Pro-Moldova, care s-a desprins din PD în februarie și care atrage tot mai mulți democrați. Alte partide de opoziție au spus că sprijină, în principiu, ideea demiterii guvernului acuzat de gestionare proastă a crizei și deviere de la parcursul pro-european.
Președintele Igor Dodon, pe de altă parte, cere liderilor de fracțiuni parlamentare să accepte dizolvarea parlamentului fragmentat și alegeri anticipate odată cu cele prezidențiale așteptate la toamnă, pentru a elimina din parlament transfugii, pe care i-a numit „râie”.