Procuratura Anticorupție a anunțat că insistă asupra punerii sechestrului pe proprietățile de peste hotare ale lui Vladimir Plahotniuc și a depus recurs, luni, împotriva unei decizii nefavorabile a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Vineri, un judecător de instrucție al acestei instanțe a decis că poate fi admis doar un demers din cele șase înaintate de procurori pentru punerea sechestrului pe proprietățile fostului lider al PD fugar. Demersul admis vizează șase apartamente și patru încăperi nelocative din R. Moldova, estimate la 33 de milioane de lei, iar cele respinse - proprietăți din Elveția, Franța și România inclusiv vile, automobile și o barcă, estimate la 7,7 milioane euro. Într-un comunicat, procurorii spun că au adus suficiente probe că proprietățile din străinătate ar fi ale lui Plahotniuc și că ar fi fost procurate din banii sustrași din sistemul bancar, chiar dacă sunt înregistrate pe numele altcuiva. Într-un un nou dosar contra lui Plahotniuc, anunțat luna trecută, procurorii îl acuză de crimă organizată, escrocherie și spălare de bani.