Polonia a solicitat Statelor Unite să-și sporească prezența militară pe teritoriul său, au anunțat, într-o conferință de presă comună, la Washington, președinții celor două țări. Andrzej Duda este primul lider străin primit la Casa Albă de la începutul pandemiei.
Președintele american Donald Trump a declarat că așteaptă cu nerăbdare încheierea unui acord cu Varșovia în domeniul apărării. El a amintit că anul trecut Statele Unite și Polonia au semnat două declarații comune privind întărirea cooperării în domeniul securității.
Potrivit lui Trump, trupele americane suplimentare pe care le solicită Polonia ar putea fi transferate din Germania. Totodată, el a spus că aceasta ar putea fi un „semnal puternic” pentru Rusia, care încearcă să influențeze politica europeană.
Recent, administrația americană și-a anunțat intenția de a retrage o parte din contingentul său militar din Germania. Trump a criticat din nou Germania pentru că nu ar investi suficient în apărarea NATO, în timp ce cheltuie miliarde de dolari pentru gazele importate din Rusia.
Vizita lui Andrzej Duda la Washington este a treia la număr și are loc cu numai câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia. Potrivit Casei Albe, cei doi președinți au discutat și despre dezvoltarea comerțului, și adâncirea cooperării în domeniul energetic.
Administrația de la Washington speră că Varșovia va începe să procure gaze americane din anul 2022. Președintele Donald Trump a anunțat că SUA și Polonia vor semna în curând și un acord privind construcția unei noi centrale atomoelectrice, cu participarea businessului american.