California a dispus reimpunerea multor restricții antiepidemice, cel mai populat stat american încercând să facă față unui număr tot mai mare al cazurilor de infectare cu COVID-19 și deficitului de paturi de spital. În Statele Unite, cea mai afectată țară din lume, epidemia a răpit deja peste 135 de mii de vieți, iar în fiecare zi sunt confirmate peste 62 de mii de infecții noi. Răspândirea virusului este în creștere în statele sudice și vestice, unde multe restricții au fost ridicate, în luna mai. Reimpunerea restricțiilor de către guvernatorul Calfiorniei, Gavin Newsom, are loc în timp ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că revenirea la normalitatea de până la epidemie poate fi imposibilă. La scară globală, cazurile de contaminare cu COVID-19 au depășit 13 milioane, iar decesele cauzate de coronavirus - 573 de mii. OMS a spus că pandemia se va intensifica, dacă oamenii nu respectă normele antiepidemice de bază, ca distanțarea fizică, igiena mâinilor și purtarea măștilor.