Economia Statelor Unite s-a contractat cu rata anuală de 33% în trimestrul aprilie-iunie, când epidemia de coronavirus a dus la închideri de companii, lăsând zeci de milioane de oameni fără slujbe și aducând rata șomajului la 14,7%, a informat joi guvernul de la Washington. Este cel mai mare declin economic trimestrial de când există asemenea statistici, din 1947. Recordul precedent data din 1958, când într-un trimestru s-a înregistrat o contracție de 10%. Prăbușirea fără precedent din lunile de primăvară venea după un declin de 5% în perioada ianuarie-martie, când economia americană a intrat în recesiune din cauza epidemiei, punând capăt unei creșteri continue de 11 ani. AP scrie că declinul de 33% din primăvară este atât de „amețitor”, încât mulți economiști se așteaptă ca relansarea din trimestrul curent, iulie-septembrie, să aducă o creștere de 17% sau mai mare, pe o bază anuală.