Ambasadoarea Germaniei in Moldova, Angela Ganninger a transmis , într-un interviu cu ocazia reunificării Germaniei acum 30 de ani, la 3 octombrie - un mesaj în contextul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, care vor avea loc pe 1 noiembrie. Ea și-a exprimat speranța că alegerile vor decurge liber, echitabil și corect, că va fi asigurat un acces echitabil la mass-media, așa încât toți candidații să poată să se prezinte în egală măsură, pentru ca, în final, dorința reală a cetățenilor să-și găsească expresie în rezultatele alegerilor. În ceea ce privește relația Moldovei cu Uniunea Europeană, ambasadoarea Berlinului a spus că fundamentul cooperării Republicii Moldova – membra a Parteneriatului Estic - cu UE rămâne Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, acorduri care au fost încheiate voluntar, după ce s-a ajuns la un acord asupra progreselor comune de reformare și măsurilor de finanțare.
Potrivit ambasadoarei Ganninger, Germania dorește să pună un accent deosebit pe Parteneriatul Estic în cadrul președinției sale actuale în Consiliul Uniunii Europene.
În perioada crizei provocate de COVID-19, UE a propus un ajutor suplimentar pentru Moldova , un suport macrofinanciar de peste 100 de milioane de euro, care poate fi achitat în două tranșe. Sunt puse la dispoziție 87 de milioane de euro ca ajutor imediat, dar există și un pachet pentru întregul Parteneriat Estic, în sumă de 140 de milioane de euro. Din acești bani urmează a fi susținute întreprinderile mici și mijlocii care au fost puternic afectate de criză.