Partidul candidatei prezidențiale Maia Sandu a salutat îndemnul lui Renato Usatîi către alegătorii lui să voteze împotriva lui Igor Dodon la turul al doilea de scrutin, din 15 noiembrie. Usatîi a obținut în primul tur, câștigat de Sandu, aproape 17% din voturi, fiind pe locul al treilea. Într-un comunicat de presă, PAS reacționează de asemenea la anunțul de sâmbătă al Partidului Democrat că își va retrage miniștrii din guvernul dominat de socialiștii fideli lui Dodon. „Dodon a fost părăsit de toți și este tot mai slab și mai disperat. Nimeni nu mai vrea să aibă de a face cu un personaj toxic, iresponsabil, corupt și mincinos”, se spune în declarația PAS. După o ședință a conducerii sale, la 7 noiembrie, PD a spus că Moldova are nevoie de un guvern nou, dar a avertizat că soluția nu sunt alegerile anticipate, cum susțin alte forțe politice. PD a evitat să recomande suporterilor săi să susțină vreunul din candidații la președinție în turul al doilea.