Belarus: peste o mie de persoane reținute la protestele de duminică

Your browser doesn’t support HTML5

În Belarus, peste o mie de persoane au fost reținute din nou de poliție duminică, la Minsk și în alte orașe, în timpul protestelor – devenite tradiționale între timp – de duminică, la care s-a cerut din nou demisia lui Alexandr Lukașenka și organizarea de noi alegeri prezidențiale corecte. Organizația Viasna pentru drepturile omului relatează că duminică ar fi fost reținute 1024 de persoane, între care și cel puțin 6 jurnaliști. Mulți au fost eliberați ulterior. Internetul a fost blocat parțial duminică, o serie de stații de metro din centrul capitalei au fost închise temporar.

De la alegerile prezidențiale, din 9 august, a fost cea de a 13-a duminică consecutivă de proteste, la care s-a cerut demisia lui Lukașenka, alegeri noi și eliberarea deținuților politici. Participanții la demonstrația de la Minsk, intitulată „Marșul democrației”, fluturau steaguri alb-roșii și purtau umbrele, devenite simboluri ale opoziției.