Secretarul de stat american Mike Pompeo a îndemnat lumea să aibă „încredere” că în Statele Unite va exista o tranziție pașnică de putere, dar a declanșat un val de critici prin refuzul de a-l recunoaște pe președintele ales, Joe Biden, drept învingător al alegerilor prezidențiale, la peste o săptămână de la scrutin. Vorbind într-o conferință de presă, pe 10 noiembrie, Pompeo a spus că „va exista o tranziție lină către o a doua administrație Trump”.
Cu un avantaj de 4,7 milioane de voturi la scară națională până în acest moment, democratul Biden a fost declarat învingător al alegerilor din 3 noiembrie, conducând și în patru state unde numărătoare mai continuă, care sunt esențiale obținerii necesarului de peste 270 de electori în Colegiul Electoral pentru a deveni președinte.
### Vezi și... ### SUA: procurorul general dă undă verde investigării pretinselor fraude electoraleÎn urma criticilor din partea democraților, care au spus că afirmația lui Pompeo este „neîntemeiată” și „periculoasă”, secretarul de stat care este un aliat apropiat al lui Donald Trump, și-a nuanțat mesajul. „Lumea urmărește ce se întâmplă la noi. Vom număra toate voturile. Când procesul se încheie, vor fi selectați electorii. Există un proces, iar Constituția îl descrie foarte clar”, a spus Pompeo într-un interviu radiofonic.
Într-un alt interviu, la televiziunea Fox News, Pompeo și-a exprimat încrederea că va exista „o tranziție bună” și că actuala administrație „va asigura că oricine este în funcție la amiaza zilei de 20 ianuarie are toate instrumentele pregătite pentru a nu pierde pentru nicio clipă capacitatea de a-i ține pe americani în siguranță”.
În vârstă de 77 de ani, Biden a început planificarea tranziției la putere în ciuda eforturilor lui Trump sprijinit de aliații săi republicani din ministerul Justiției de a contesta rezultatele din câteva state pe baza afirmațiilor neprobate despre fraudă.
Your browser doesn’t support HTML5
Două grupuri separate de observatori internaționali au spus că alegerile prezidențiale americane au fost corecte și fără nereguli majore. Organizația Pentru Securitate și Cooperare în Europa, care a trimis unul din grupurile de observatori, l-a criticat pe Trump pentru atacuri „lipsite de temei” asupra integrității alegerilor.