Alegerile parlamentare anticipate trebuie să aibă loc în 2021. La această concluzie au ajuns deputații din toate fracțiunile, doar că nu e clar, deocamdată, în ce perioadă a anului viitor să fie organizate și cum se ajunge la dizolvarea actualului legislativ. Urmează a fi identificate acțiunile juridice pentru a iniția dizolvarea parlamentului, procedurile legale sunt prevăzute în Constituție și trebuie respectate. Ce cred alegătorii despre un eventual scrutin anticipat? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
Your browser doesn’t support HTML5
* * *
La următoarele alegeri nu vom vota candidați corupți sau care susțin fapte de corupție, pentru că unii aleși ai poporului mai nerușinați s-au adăpostit de cercetarea penală sub scutul protector din parlament. Acești corupți care sfidează și disprețuiesc justiția s-au bazat pe votul oamenilor necăjiți și chinuiți – sunt opinii adunate la piața din Florești. Localnicii cu care am discutat mai spun că vor alegeri anticipate și nu vor să mai fie complice la mită, furt, protejarea intereselor politicienilor. Ei spun că a venit timpul ca în parlament să nu mai acceadă corupții și că vor schimbări.
– „Să fie schimbări, să avem locuri de muncă, copiii să nu se ducă după hotare, ei sunt nevoiți să lase țara și să plece, fiindcă aici nu au ce face.”
Europa Liberă: De cine depinde rezolvarea problemelor?
– „De președintele țării. Maia Sandu vom vedea ce va face ea, am ales-o pe dumneaei, îs încredințată că va face ceva. Copiii mei îs peste hotare, sunt nevoiți să plece să facă o copeică. Noi, iaca, ședem la piață. Uitați-vă și Dvs., eu astăzi dacă am vândut de 20 de lei, dintre care, iaca, am pus ceapa 4 - 3,50 lei și n-o pot da voobșce (defel). Nu-i lume. Ia uitați-vă și Dvs., cumpărători nu-i nimeni, nimeni, nu are lumea bani. Îi sărăcie în țară la noi.”
Europa Liberă: Dar de sărăcie cum scăpăm?
– „Să scăpăm de corupția asta! Numai corupția și-n toată ziua aici îi corupție și corupție, și corupție. Iei un credit, nu plătești la vreme – vine și te amendează; nu plătești lumina – vine și ți-o taie; nu plătești apa – vine și ți-o taie. Se pune întrebarea: de unde să luăm bani? Dar noi intrăm în datorii... Iaca, uitați-vă, șed de dimineață și nici 20 de lei, dar de-aici plătim în fiecare zi câte 30 de lei pentru un loc.”
Europa Liberă: Se discută mult – să fie sau nu dizolvat parlamentul. Ați merge să mai votați?
– „D-apoi, clar lucru, dacă va trebui! Să fie oameni onești și în parlament și să nu vândă mandatele.”
Europa Liberă: Vă deranjează când trece un deputat dintr-un partid în altul?
– „Clar lucru, că ei se dau, plătesc unul la altul și de-amu nici nu știm pe cine să alegem, sincer vă spun.”
Europa Liberă: Pe ce cale trebuie să se îndrepte Republica Moldova în continuare?
– „Înspre bine! Ce noi nu ne-am duce să lucrăm undeva și să primim la lună un salariu? Nu-i unde. Suntem aici, iaca, și ne curg mucii. Dar iarna ce facem noi? Ian uitați-vă în ce hal noi vindem – frig, nevoie... Așa că aș dori totul înspre bine.”
Europa Liberă: Și peste patru ani, cum vedeți Republica Moldova?
– „Fără sărăcie. Nu vedeți ce sărăcie a fost anul acesta? Nici păpușoi, nici grâu, că la noi aici, în Florești, îndeobște tare mare secetă a fost.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, la Florești. Ce așteptări aveți de la Maia Sandu?
– „Numai bine, numai bine!”
Europa Liberă: Ce trebuie să facă?
– „Ce a spus, ea trebuie să facă, dar să facă cu ajutorul oamenilor, cu ajutorul poporului.”
Europa Liberă: Ar putea cineva să-i pună piedică?
– „Ar putea!”
Europa Liberă: Cine?
– „Sunt mulți... Parlamentul și guvernul, aiștia în prima oceredi (primul rând).”
Europa Liberă: Acum se discută mult dacă să se ajungă sau nu la alegeri parlamentare anticipate. Trebuie să fie dizolvat parlamentul?
– „Numaidecât, 100%!”
Europa Liberă: Și credeți că se va schimba raportul de forțe?
– „Numaidecât! Numaidecât o să se schimbe, asta cu totul o să schimbe, pe baza asta că ea a câștigat aproape 58% și norodul acela, încă și alt norod o să aleagă la alegeri. Eu am 80 de ani și nu-mi mai trebuie nimic, dar să fie bine pentru norod. Că ea-i unicul om care mai poate salva...”
Europa Liberă: Pe ce drum trebuie să se îndrepte Moldova?
– „Pe un drum european, pe un drum civilizat. Greu va fi...”
Europa Liberă: Și relațiile cu Rusia cum trebuie să fie?
– „Și cu Rusia trebuie să fie bune, în Rusia tot îs oameni ca și noi. Acolo sunt ca și la noi Dodon, acolo tot sunt și alții...”
Europa Liberă: De ce v-a dezamăgit dl Dodon?
– „Pentru că spune minciuni, nu face nimic, absolut nu face nimic.”
Europa Liberă: Dar vedeți că socialiștii sunt cea mai mare fracțiune, în parlament au 37 de mandate?
– „Eu de-atâta și zic că trebuie să fie alegeri anticipate, că lumea-i toată pentru alegeri anticipate, pentru a scăpa de socialiști și de democrați, că democrații s-au desfăcut în vreo cinci părți. De ce? Pentru că ei tot nu vor pentru dna Maia, ei nu vor pentru că îs tâlhari, dar ea are să facă pentru norod mult-mult bine.”
Europa Liberă: Un singur om poate face mult? Nu-i puneți prea mult pe spatele ei, prea mare povară?
– „Auziți? Ea cu ajutorul norodului, noi cu toții o s-o ajutăm. Eu am 80 de ani, dar eu cred că dacă va trebui și eu o să mă duc.”
Europa Liberă: Cum ați putea s-o ajutați?
– „Toată lumea să se grămădească, să se ducă la parlamentul acela și dacă nu vor ei la soveste, de bunăvoie, să-i alunge lumea. Și eu mă gândesc că și dna Maia Sandu tot aceste păreri le are. Trebuie să scăpăm de corupție, de mafie și de tălhari, că ei nu vor pentru oameni binele. De ce au ei așa bogății mari?”
Europa Liberă: Câți ani i-ar trebui Republicii Moldova ca să scape de aceste probleme despre care vorbiți?
– „În vreo 4-5 ani eu mă gândesc că o să scape. Să scape dintâi de procuratură, de judecătorii iștia, de deputații iștia corupți, să aibă dna Maia măcar 52 de deputați, ca să aibă cu cine, să poată lucra. Și de-amu să meargă pe o linie pentru norod. Vedeți cum zice ea: Mie nu-mi trebuie acolo la Condrița, de-amu asta-i pentru oameni?”
Europa Liberă: Și pe ce cale se îndreaptă Moldova?
– „Nu știm ce se va întâmpla cu un prezident nou, credem că Moldova noastră va merge spre bine, spre prosperitate, se vor mări lefile, se vor mări pensiile, vom avea mai multe locuri de muncă și sperăm la mai mult și la mai mare.”
Europa Liberă: Acum se discută foarte mult dacă trebuie sau nu dizolvat parlamentul. Dvs., alegătorii, ce ziceți?
– „Da, sunt de acord!”
Europa Liberă: Dar ce păcate au făcut ei, că atât de mult lumea îi dezamăgită în parlament?
– „Ei, e puțin de spus păcate, puțin de spus, dar foarte multe și foarte grele. Se vând dintr-un partid în altul, nu-s patrioți, nu au omenie și nu vin la satele din Moldova să vadă cum trăiește lumea.”
Europa Liberă: Când ați ales data trecută, în 2019, deputații i-ați ales și pe listă de partid, și în circumscripție. Mai țineți minte cum a fost votul mixt?
– „Mă scuzați, dar chiar nu mai țin minte, nu mai țin minte, nu pot să spun...”
Europa Liberă: Și când vreți să fie aceste alegeri, pentru că se discută – în primăvară, în vară, în toamnă?
– „Cât mai curând! Cât mai curând, că dacă se va forma un parlament nou, un președinte nou, cu noi puteri, cu idei noi, credem că vom merge spre bine.”
Europa Liberă: Credeți că se schimbă mult configurația în parlament, ajung alte partide?
– „Deci, ne-am mai mobilizat, ne-am mai unit, ne-am mai schimbat mentalitatea, mai vedem ce se face în Europa și vom merge și noi cred că.”
Europa Liberă: Dar parlamentul poate să-i pună bețe în roate doamnei Sandu, președintei?
– „Da, desigur, desigur! Și nu ar fi de dorit, pentru că trebuie să-i dăm o șansă. Sperăm că nu ne va dezamăgi.”
Europa Liberă: Cine?
– „Maia Sandu!”
Europa Liberă: Și ce trebuie să facă ea, în primul rând?
– „În primul rând, să dizolve parlamentul, ca să aibă oameni mai mulți care s-o susțină.”
Europa Liberă: Guvernul Chicu trebuie să plece sau nu?
– „Deja trebuia să plece!”
Valentina Ursu a făcut astăzi un popas aici, la nordul Republicii Moldova, la Florești, și întrebăm cetățenii pe ce drum vor să meargă Republica Moldova în continuare.
– „Nu prea până acum a fost pasul acesta ferm înspre bunătate, înspre dezvoltarea care trebuie. Acum, vă spun cinstit, de când a mai fost răsturnată oleacă puterea socialistă, hai să vorbim, că nu-i nimic de ascuns, mai sperăm la ceva – mărirea salariului, locuri de muncă...”
Europa Liberă: De unde bani?
– „De unde bani?... Până când nu prea se vede sursa de bani, dar, prin ajutorul Uniunii Europene, prin ajutorul României ș.a.m.d., eu cred că acolo cu un 10% s-ar putea de ridicat bunăstarea poporului.”
Europa Liberă: Se discută foarte mult despre nevoia dizolvării parlamentului. Credeți că alegerile parlamentare anticipate ar schimba situația? E nevoie de alegeri parlamentare anticipate?
– „Eu, în general, sunt pentru acea ca președintele țării să fie el pe tron și el să conducă normal, ca Maia Sandu care ar putea eu cred că să facă...”
Europa Liberă: Dar e nevoie sau nu de dizolvat parlamentul?
– „Eu socot că numaidecât ar trebui de dizolvat.”
Europa Liberă: De ce?
– „De-atâta că apare al doilea torent și el tot timpul îi împotrivă. Unul face alb, altul dă pe negru și tot așa.”
Europa Liberă: De ce lumea îi critică atât de mult pe deputați?
– „D-apoi ce, nu se vede că ei mai toți sunt corupți? Trec dintr-un partid în altul, umblă cu geamantanele, murdăresc poporul care-i cu roșu, pe cel care-i cu alb îl laudă și tot așa; bifurcare se numește lucrul acesta.”
Europa Liberă: Și dacă se ajunge, eventual, la alegeri parlamentare anticipate, se schimbă raportul de forțe în legislativ?
– „Acum dacă ar fi lucrul acesta, cred că da, fiindcă deputați mai tot timpul îs tot aceiași, dar mulți au schimbat câte patru și câte cinci partide. E clar că el dacă a fost cu un partid și vede perspectivă în alt partid, el a schimbat furajka (șapca) și a întors-o, a luat sacul din partea asta, că-i mai slab și se duce în partea ceea ca să-l umple mai tare.”
Europa Liberă: Dar din 101 deputați pe câți îi cunoașteți?
– „Pe vreo șase îi cunosc, personal îi cunosc.”
Europa Liberă: Pentru ce îi cunoașteți?
– „Mulți îmi sunt prieteni...”
Europa Liberă: Dar din cei care au făcut legi bune cunoașteți?
– „Legi bune, să vă spun cinstit, nu prea văd eu să fi făcut ei, Doamne ferește...”
Europa Liberă: Admiteți că parlamentul, guvernul ar putea să fie instituții ostile președinției, dnei Sandu?
– „Sută la sută că da! Sută la sută! O să fie mai greu de condus, că de-amu se vede și orientarea socialiștilor, ca un fir roșu se observă.”
Europa Liberă: Ce vreți să facă dna Sandu în calitate de președintă?
– „Ceea ce trebuia să facă și dl Dodon – să îmbunătățească bunăstarea, societatea să fie mai puternică, oamenii să fie mai blânzi ș.a.m.d., că în trei zile nu poți să scapi de sărăcie, dar măcar ideea strategică să fie asta – înspre bine. Chiar și aceeași sărăcie, nu se discută întrebarea.”
Europa Liberă: Se zice că sărăcia este legată de corupție. Așa să fie?
– „Da, fiindcă acolo unde este corupție, acolo sută la sută că este sărăcie. De ce? Pentru că cel care este corupt vrea mai mult, cel care nu poate lua, nu are de unde lua și ia puțin.”
Europa Liberă: Dar de ce s-a înrădăcinat atât de adânc acest flagel numit corupție?
– „Nu a fost controlul necesar, le-au dat voie la cei flămânzi să stea mai departe, la cei care-s mai aproape de săcușor – să stea mai aproape și tot așa.”
Europa Liberă: Sunt uniți moldovenii?
– „Ca popor aș zice că-s uniți, dar de multe ori se observă că dau toți cu spatele înapoi: unul vrea cu calul, altul vrea cu mașina, la celălalt nici avion nu-i ajunge și tot așa. Când trebuie să primească o hotărâre, nu-i acela care ar trebui să-i aprindă pe toți odată.”
Europa Liberă: Cum se trăiește în Republica Moldova?
– „Rău, rău!”
Europa Liberă: De ce?
– „Pensie am 1.200 de lei și de lucru nu-i unde, că lucram și eu în piață, dar am lăsat, că nu merge nimic la piață. Și gata! Nu știu ce poate să facă Maia Sandu, eu am votat pentru Dodon. Da, că am crezut că o să fie mai ridicată pensia, dar amu nu știu ce-o să fie – va ridica-o sau va da-o cu totul în jos.”
Europa Liberă: Se discută mult dacă să fie sau nu dizolvat parlamentul. Trebuie?
– „Nu mai trebuie! Nu trebuie, că și-au umplut aiștia buzunarele, las’ să fie tot ei mai departe, că de-amu nu le trebuie.”
Europa Liberă: Și Igor Dodon, și socialiștii spun că trebuie să se ajungă la anticipate...
– „Nu, n-au să fie! Eu și aseară m-am uitat cum toți ședeau acolo. Doamne ce era, Doamne, Doamne... Să plece aiștia care se sfădesc, care-s cuminți las’ să rămână...”
Europa Liberă: Păi, dacă pleacă unul, pleacă 101.
– „Ei, 101 nu...”
Europa Liberă: Dacă se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, mergeți să votați?
– „Votăm! Eu votez!”
Europa Liberă: În cine aveți încredere?
– „Eu - în Dodon, în Dodon!”
Europa Liberă: Și pe ce drum să meargă Moldova în continuare? Care ar fi calea corectă?
– „Să fie cu Europa bine, să se deschidă și să ducă toată producția încolo.”
Europa Liberă: Credeți în viitorul Moldovei?
– „Eu cred, dar cu Maia Sandu nu cred. Cu Maia Sandu nu cred! Și aș dori să-l găsească pe Plahotniuc, că a furat miliardul și să dea tot miliardul, că și ai mei bani au plecat, tot nu-s în bancă.”
– „Dar la aista Dodon i-o dat drumul să se ducă, asta-i 100% așa, să se ducă să nu-l judece aici.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, la Florești, și întrebăm localnicii dacă să fie dizolvat sau nu parlamentul. Dvs. ce ziceți?
– „Dizolvat! Trebuie de ales din nou alt parlament.”
Europa Liberă: De ce?
– „Pentru că acesta îi corupt, îi corupt. Nu vedeți că ei fug dintr-un partid în altul, se vând unul pe altul?”
Europa Liberă: Vă dezamăgesc?
– „D-apoi cum?!”
Europa Liberă: Și dacă sunt alegeri parlamentare anticipate, mergeți să votați?
– „D-apoi cum?!”
Europa Liberă: Și nu tot pe ăștia o să-i aduceți în parlament?
– „Nu, că aceștia îs bandiți.”
Europa Liberă: Dar pe cine o să-i alegeți?
– „Tineret trebuie, tineri. Sunt băieți tineri, economiști, sunt tineri buni.”
Europa Liberă: Se discută foarte mult dacă trebuie să fie dizolvat parlamentul. Ce părere aveți?
– „Ei, parlamentul demult trebuia de schimbat cu totul.”
Europa Liberă: De ce?
– „De-atâta că nu-i niciun rezultat de la dânșii, ei între dânșii se luptă, îi vindere de țară. Dacă populația i-a ales, a trebuit să rămână acolo unde au fost votați. Eu, de-o pildă, am votat pentru democrați - democrați să fie; am votat pentru socialiști - socialiști să fie, dar nu să se schimbe cum vor ei după aceea, pe urmă își dau voturile la alții.”
Europa Liberă: Dar de ce credeți că trec dintr-un partid în altul?
– „Pentru bani! Numai pentru sume mari! Le propun sume mari de bani și de-atâta ei trec dintr-un loc în altul.”
Europa Liberă: Și dacă se vor anunța alegeri parlamentare anticipate, credeți că se va schimba atât de mult raportul de forțe în parlament?
– „Dacă se vor schimba... Eu aș socoti să fie un partid unic sau cel mult două la putere.”
Europa Liberă: Dar, în general, aleșii poporului, slugile poporului, că așa se numesc deputații, ce trebuie să facă?
– „Dar ei nu-s slugi... Trebuie să slujească poporul.”
Europa Liberă: Care sunt cele mai grave probleme ale societății moldave?
– „Sărăcia, corupția, lipsa locurilor de lucru, plecarea oamenilor, nereguli în țară, că unul poate să ucidă și să rămână la libertate, iar unul poate să fure de 2.000 de lei și să-l judece pe șase ani...”
Europa Liberă: De la Maia Sandu ce așteptați să facă în calitate de președintă?
– „Ce a promis! Lupta cu corupția, locuri de lucru, salarii mai mari...”
Europa Liberă: Ce așteptări aveți acum să se schimbe în țară?
– „Eu aștept legile să lucreze. Atât! Mai mult nimic, că nimeni n-o să-ți facă, nimeni n-o să-ți hotărască pentru tine, dar legea dacă este și toți o respectă, ceva se schimbă în țară.”
Europa Liberă: Dar cine nu respectă legea azi?
– „Parlamentarii ăștia. Tot răul vine de la dânșii, ei sunt hoții cei mai mari.”
Europa Liberă: De ce s-a ajuns ca lumea să-i critice atât de mult pe deputați?
– „De ce? Pentru că așa au votat oamenii, că amăgiți au fost toată viața și nu s-au putut orienta în viață.”
Europa Liberă: Acum, dacă se dizolvă parlamentul și se anunță alegeri parlamentare anticipate, oamenii vor merge să voteze?
– „Da, vor merge să voteze!”
Europa Liberă: Și ce s-ar schimba? Cine ar veni în parlamentul următor?
– „Tot oameni, dar poate mai cinstiți. Eu mă gândesc că se vor balota oameni noi, că sunt oameni și cinstiți, nu pot să fie veșnic numai tâlhari.”
Europa Liberă: Deputaților li se mai spune că ei sunt slugile poporului.
– „Dacă-i cinstit, dar dacă nu-i cinstit, el nu-i sluga poporului, el hoțul poporului poate să fie.”
Europa Liberă: Și când ați discutat ultima dată cu un deputat?
– „Dar eu niciodată nu am discutat cu dânșii. Dar ce nu se vede?...”
– „Până să-i alegem. Până să-i alegem, îs buni cât îi alegi, dar pe urmă își fac interesul lor.”
Europa Liberă: Dar ați fi vrut să ajungă cineva din aleșii poporului aici, la Florești, să discute cu Dvs.?
– „Într-un an sau poate în jumătate de an, dar să discute cu lumea, să vadă ce interes are lumea. Dar dacă nu apar de nicăieri, de unde poți să-i știi, că omul își face treburile lui în viață, nu caută deputații? Deputații trebuie să vină la oameni, dar...”
Europa Liberă: Câte partide sunt reprezentate azi în parlament, știți?
– „Socialiștii, PAS cu Maia Sandu, Șor, Demnitate și Adevăr și democrații.”
Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Moldovei? Cum ați vrea să arate Republica Moldova în viitor?
– „Ca orice țară europeană.”
Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?
– „Eu doresc numai legea să fie respectată și mai mult nu doresc nimic. Legea dacă este - asta-i țară, dacă nu-i lege - asta-i turmă.”
Europa Liberă: Opinii adunate la întâmplare la piața din Florești despre un eventual scrutin anticipat.
***
Europa Liberă: Când trebuie să aibă loc alegerile parlamentare anticipate? Președinta aleasă, Maia Sandu, a spus că cât mai curând, pentru a pune capăt schemelor de delapidare a banilor publici. Într-un interviu cu Europa Liberă, ea vorbește despre nevoia de a se face curățenie în rândul clasei politice.
Maia Sandu: „Curățarea clasei politice a început de la președinție și datorită cetățenilor Republicii Moldova am făcut primul pas, următorul pas este să curățăm parlamentul. Și acest lucru și-l doresc oamenii, auziți de peste tot vocile oamenilor care sunt dezgustați de ceea ce se întâmplă în parlament, pentru că o parte dintre deputații care sunt acolo doar ca să-și apere propriile interese, să-și construiască scheme noi prin care să fure cetățenii nici nu mai ascund acest lucru, deci sunt la vedere aceste lucruri urâte care se întâmplă în parlament și, da, cel mai important acum este să creăm condițiile pentru ca să declanșăm alegeri parlamentare anticipate. Și căutăm aceste metode, inclusiv discutăm cu alte partide din parlament și cred că toți realizează că alegerile sunt inevitabile, chiar și cei care se tem să-și piardă fotoliul, cu toții văd care este cererea poporului și înțeleg că nu se vor putea opune la nesfârșit acestei dorințe a cetățenilor – să se meargă la alegeri anticipate.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Igor Dodon zice că este gata să vă ofere întreaga guvernare și imediat după ce a spus că vrea să vă ofere această șansă de a guverna, după ce ați câștigat mandatul de președintă, a spus că v-ar fi frică să vă asumați această responsabilitate, să demonstrați că ați putea face mai bine decât au făcut ei.
Maia Sandu: „Igor Dodon nu are cum să ofere nimănui nimic, pentru că nu mai este important. Cetățenii i-au spus foarte clar ce cred despre el și acum nu este despre ceea ce vrea Igor Dodon. Atunci când vorbim despre eventualitatea creării unui alt guvern, ne întrebăm care este susținerea pentru acest guvern în parlament și este foarte clar, pornind de la jocurile pe care le vedem astăzi în parlament, că nu există 51 de deputați, astăzi, care să susțină un guvern care să poată să muncească pentru oameni. Nu există! Avem și experiența anului trecut, atunci când ne-am bazat pe susținerea socialiștilor și ei au venit și au demis guvernul în momentul în care am început să facem lucruri serioase în justiție. Nu s-a schimbat nimic de atunci, dimpotrivă, avem nenumărate exemple care demonstrează încă o dată: astăzi, în parlament nu există 51 de deputați, care să susțină un guvern care să lucreze pentru oameni. Tocmai de aceea mergem înspre alegeri parlamentare anticipate.”
Europa Liberă: Ați anunțat că ați vrea să discutați cu Alexandru Stoianoglo. Procurorul general a spus că el dă curs invitației Dvs. de a avea o discuție, dar a spus că, după această discuție, ați putea să vă schimbați opinia despre activitatea Procuraturii Generale dacă, eventual, el vă prezintă alte date decât le cunoaștem noi privind investigarea celor mai grele sau celor mai de rezonanță dosare.
Votul pe care l-am obținut eu de la cetățeni în aceste alegeri a fost pentru combaterea corupției...
Maia Sandu: „În mare parte, votul pe care l-am obținut eu de la cetățeni în aceste alegeri a fost pentru combaterea corupției, pentru reforma justiției, pentru construirea unor instituții independente, care să protejeze cetățenii de tot felul de hoți. Și, bineînțeles, eu o să insist pe această problemă, această problemă va fi una foarte importantă pe agenda mea. Voi avea discuții cu procurorul general și în cadrul Consiliului Suprem de Securitate, și altfel, pentru că cei peste 900.000 de oameni care m-au votat, au votat pornind de la acest obiectiv major. Cât ține de lucrurile pe care le-a spus procurorul general, din ce am văzut eu, mai mult se laudă cu lucrurile proaste pe care nu le-a făcut Procuratura Generală: că nu a comis abuzuri, că procuratura nu s-a lăsat implicată în hărțuirea oamenilor de afaceri, nu s-a lăsat implicată în urmărirea oponenților politici ai celor de la guvernare. Acesta este un lucru bun, dar nici pe departe nu este suficient, pentru că noi plătim procurorii nu doar pentru ca să nu ne abuzeze drepturile, noi plătim procurorii pentru ca să prevină furtul banilor publici, pentru ca să sancționeze abuzurile și ilegalitățile care deja s-au comis și pentru ca să contribuie la reîntoarcerea acestor bani care au fost furați din bugetul de stat, banii care sunt banii comuni ai cetățenilor. Și aici eu nu am auzit lucruri convingătoare din partea procurorului general, dar nu vreau să elaborez prea mult înainte să intru în funcție și să pot să am o discuție foarte serioasă pe aceste probleme.”
Europa Liberă: Dar, oricum, s-a promis că 2021 ar putea să fie anul când cetățenii Republicii Moldova vor cunoaște adevărații făptași care au făcut să dispară miliardul din bugetul statului?
Maia Sandu: „Eu cred că au fost suficiente conferințe de presă în care s-a vorbit despre făptași, nu au existat alte acțiuni și cel mai mult ce mă deranjează pe mine în activitatea procuraturii este că: astăzi se întâmplă hoții; astăzi oamenii sunt furați; astăzi bugetul este furat, iar după asta vine guvernul și ne spune că nu are bani ca să ajute agricultorii, nu are bani ca să ajute bătrânii cu venituri mici. Deci, cel mai grav lucru care se întâmplă este că, astăzi, procuratura nu intervine să oprească aceste scheme de furt al banului public.”
Europa Liberă: De ce nu ar interveni, dacă se cunoaște acest lucru?
Maia Sandu: „Aceasta este foarte bună întrebare și exact întrebarea aceasta vreau să o adresez și eu procurorului general.”
Europa Liberă: Chiar și Dvs. cu multe ocazii amintiți că și în sistemul judecătoresc există oameni integri, oameni onești. Ar exista o evaluare? Totuși, care e gradul de corupție în acest domeniu?
Cel mai grav lucru care se întâmplă este că, astăzi, procuratura nu intervine să oprească aceste scheme de furt al banului public...
Maia Sandu: „E greu să spunem acest lucru și tocmai de asta e nevoie de această evaluare. Cu siguranță, există și în instanțele de judecată, și în procuratură există oameni onești. Acești oameni au fost întotdeauna presați, ei nu au fost promovați, dimpotrivă, ei au avut probleme, pentru că au încercat să păstreze caracterul obiectiv al acestor cazuri și, da, noi o să ne sprijinim și pe această forță sănătoasă din sistem, pentru că trebuie să fie o combinație de eforturi – sistemul trebuie și dinăuntru să se curețe, și să vină și din afară această evaluare externă. Din păcate, nu putem conta doar pe evaluarea internă. Noi avem mai mult de un an de când a plecat Plahotniuc și, iată, sistemul... Sigur că Igor Dodon a venit și a încercat să-l controleze, dar nu a reușit într-un an de zile să captureze tot sistemul. Deci, sistemul, într-un fel, a avut o perioadă în care a putut să demonstreze că poate să se curețe. Iată a scăpat de o oprimare și încă cealaltă nu a reușit să pună tot controlul, să pună mâna pe tot sistemul. Nu s-a întâmplat, din păcate. De asta noi spunem că este nevoie de evaluare externă, pentru că pe intern în continuare există cumătrism, există personaje foarte obscure care au ajuns în funcții înalte de conducere în sistemul judecătoresc și continuă să facă aceleași jocuri.”
Europa Liberă: În opinia Dvs., care dosare grele ar trebui să aibă finalitate astfel încât cetățenii să înceapă să recâștige încrederea în justiție?
Maia Sandu: „Eu cred că urgența este să se oprească schemele care există astăzi. De ce în 2019 în guvern noi am acordat așa mult timp și așa multă atenție opririi schemelor? Pentru că noi am vrut să ținem banii în buget, să nu permitem ca acești bani să fie furați în continuare. Asta este o prioritate ca acolo unde astăzi se fură, să fie oprite toate aceste scheme, banul să fie salvat și, respectiv, realocat pentru oameni. În al doilea rând, sunt aceste cazuri de corupție mare pe care le cunoaște toată lumea, inclusiv în afara țării. Este vorba despre furtul miliardului, este vorba despre concesionarea Aeroportului Chișinău, este vorba despre laundromatul rusesc, pentru că au fost sume foarte mari și pentru că au fost implicate instituțiile statului și asta este foarte grav; este vorba despre finanțarea ilegală a partidelor politice și a campaniilor electorale. Corupția în stat începe de la corupția în politică și aici am văzut o atitudine de neînțeles din partea procurorului general actual, când nu a vrut să se implice pe acest segment. Asta este greșit, din punctul meu de vedere. Luăm și cazul Bahamas, dar și multe alte cazuri, care țin de finanțarea ilegală a campaniilor electorale și a partidelor. Și, bineînțeles, alte cazuri care sunt importante și prin care au fost scoși bani mari din bugetul statului.”
Europa Liberă: Dar când amintiți și despre soarta Aeroportului internațional, mai mizați că acest obiectiv strategic ar putea să revină în posesia statului?
Maia Sandu: „Aici sunt două căi. Procesul de judecată pe care l-am intentat noi cu privire la faptul că acordul de concesionare a fost semnat cu încălcarea legii și noi am cerut în instanța de judecată să fie desfăcut acest contract. Din păcate, nici până astăzi nu am auzit să se întâmple măcar o ședință a judecătorilor care examinează acest caz. Pe de altă parte, procuratura la fel examinează acest proces de concesionare a aeroportului și suspecția pe care o aveau ei, cel puțin la momentul în care am discutat eu, că bani de la Banca de Economii au fost folosiți ulterior pentru a investi în aeroport și pentru a îndeplini angajamentele de investiții conform contractului de concesionare. Deci, pe ambele direcții trebuie să se muncească, dar ca să se muncească e nevoie ca în completul de judecători care se ocupă de concesionarea aeroportului să fie oameni independenți, nu cumpărați de actualii administratori ai aeroportului și la procuratură iarăși să vedem cine se ocupă de acest caz și de ce nu se aude nimic.”
Europa Liberă: Mai mizați și pe recuperarea banilor dispăruți din furtul miliardului, pentru că atât de anevoioasă este această cale de recuperare a acestor bani dispăruți, că lumea își pierde încrederea că ar mai putea fi întors ceva?
Corupția în stat începe de la corupția în politică și aici am văzut o atitudine de neînțeles din partea procurorului general actual..
Maia Sandu: „Lucrurile au fost făcute intenționat. Încâlcirea ițelor, dacă pot să spun așa, a fost făcută intenționat așa, încât să treacă cât mai mult timp și să nu se poată recupera banii. Da, eu contez pe recuperarea banilor și vreau să văd ce anume a făcut Procuratura Generală între timp și cât de mult a avansat și, pe de altă parte, da, eu o să folosesc relațiile mele externe cu alte țări care sunt vizate sau instituții, sau bănci care au fost vizate de aceste transferuri, ca să putem din ambele direcții să grăbim lucrurile și să identificăm aceste resurse.”
Europa Liberă: Cât de transparentă vi se pare, actualmente, activitatea bancară?
Maia Sandu: „Din câte vedem noi, se duc lupte grele în continuare, și aceste lupte grele sunt provocate, în special, de eliberarea lui Platon de la închisoare. Aici este vorba și de sectorul bancar, și de sectorul de asigurări. Iarăși cu ochiul liber se vede ce se întâmplă acolo, pentru că au scris mai multe surse media despre atacurile raider pe care le-a reluat, ca să spun așa, Platon asupra sistemului de asigurări și nu contează că întâi a fost făcut un atac raider, după care ei preiau unul de la altul, noi vorbim despre proprietatea statului de unde au început aceste atacuri raider și, respectiv, aceste lucruri trebuie oprite. De asta, iată, aici este întrebarea mea către Procuratura Generală. Și doi: în sistemul bancar, pentru că există suficiente informații că se încearcă recuperarea, așa cum zice, din partea lui Platon a acțiunilor în unele bănci, în situația în care aceste acțiuni acum aparțin unor companii străine. Și dacă aceste acțiuni vor fi preluate de Platon, ulterior statul Republica Moldova va trebui să plătească în instanțe internaționale despăgubiri, iar asta înseamnă cetățenii Republicii Moldova. Tocmai de aceea acest subiect este foarte important și trebuie să avem o Bancă Națională care să poată să apere sistemul bancar și să avem o procuratură care să deschidă ochii și să intervină înainte ca aceste hoții să se întâmple.”
Europa Liberă: Dvs. insistați pe rezolvarea unor probleme destul de sensibile în societatea moldavă și, pe de altă parte, criticii continuă să vă amintească că ar trebui să țineți cont de împuternicirile, atribuțiile pe care le are președintele într-un stat parlamentar și acolo unde există separația puterilor. Credeți că ar fi un amestec, dacă le cereți socoteală unor entități să-și facă treaba așa cum trebuie s-o facă în baza spiritului și literei legii?
Trebuie să muncim, să avem instituții de stat care sunt responsabile...
Maia Sandu: „Repet: acest mandat, și este un mandat puternic, mi-a fost dat anume pentru ca să contribui la curățarea instituțiilor statului de influențe corupte, pentru ca să consolidăm independența instituțiilor și pentru ca să consolidăm capacitatea acestor instituții, ca ele să poată să-și facă treaba și asemenea ilegalități și abuzuri să nu se mai întâmple. Pe de altă parte, corupția este un risc la adresa securității statului, este, probabil, cel mai mare risc la adresa securității statului și, pornind de la aceste lucruri și de la împuternicirile pe care le am și responsabilitățile pe care le am pe domeniul securității statului, eu o să folosesc toate instrumentele și o să folosesc inclusiv sprijinul public pentru ca să avansăm pe această agendă. Știu că nu va fi simplu, știu că se vor opune foarte mulți, dar acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem pentru țară astăzi și pentru oameni.”
Europa Liberă: Ați vorbit despre un risc la adresa securității naționale a Republicii Moldova. Care ar fi alte riscuri?
Maia Sandu: „Există și alte riscuri, bineînțeles, dar cele mai mari riscuri pornesc de la faptul că avem un stat slab. Statul este slab, pentru că a fost adus în situația asta din cauza corupției. Atunci când vine un politician și-și cumpără judecători, vine alt politician și-și cumpără procurori sau își cumpără oameni la Banca Națională, își cumpără - asta înseamnă că le plătește salarii, așa zis, ca să îndeplinească anumite sarcini, anumite chestii care vin împotriva interesului național. Și atunci când ai un stat slab, cu instituții slabe, unde funcționarii pot fi cumpărați de oricine, atunci acest stat este slab și în raport cu pericolele interne, și în raport cu pericolele externe. De asta trebuie să muncim, să avem instituții de stat care sunt responsabile de sarcinile pe care le au și sancțiunile pentru cei care încalcă legea, pentru cei care trădează interesul cetățenilor și interesul național trebuie să fie foarte dure.”