Știrea privind demisia premierului Ion Chicu apare în presa de la București în mai multe publicații. News.ro, de pildă, scrie că „Ion Chicu demisionează în vederea deschiderii căii unor alegeri legislative anticipate, înaintea debaterii unei moţiuni de cenzură a Guvernului în Parlament şi cu o zi înainte ca Maia Sandu să fie învestită preşedintă a Republicii Moldova” și îl citează pe Igor Dodon cu aprecierea că demisia a fost „un gest responsabil”, iar vina i-ar aparține Maiei Sandu.
Iulian Chifu semnează un comentariu publicat pe blogurile Adevărul, în care spune că „Republica Moldova a trecut prin două şedinţe de coşmar ale Parlamentului prin care, la 3 şi 16 decembrie 2020 – ultima, un vot de tâlhari, derulat noaptea ca hoţii, atunci când majoritatea parlamentară improvizată ad hoc, culeasă la bucată cu avantaje oneroase pe bani de la buget, a votat trei categorii de legi”. Titlul articolului le și caracterizează : „Totul pentru Dodon, libertatea şi ambiţiile sale”, iar în text sunt numite „blăstămății” care împing țara spre faliment. Motivul este că, în prezența acestor legi, nimeni nu va mai împrumuta Moldova. Actele normative sunt însă, în opinia comentatorului, neîntemeiate, încalcă regulamentul și procedurile şi „sunt neconstituţionale”, deci vor trebui atacate neîntârziat. Prin măsurile luate de majoritatea socialiști -Partidul Șor – Pro Moldova, Dodon a ales să otrăvească fântânile și să pârjolească tot înainte de a pleca. Iulian Chifu continuă însă să creadă că poporul Republicii Moldova e mai deștept decât Dodon, cum a și dovedit alegând-o pe Maia Sandu. Fostul președinte, ca și toți aceia care au crezut că-şi votează legi ilegale pentru interes personal, va ajunge repede în fața procurorilor.
La București, dimpotrivă, Parlamentul confirmă noul guvern de coaliție alcătuit din liberali, USRPLUS și UDMR, cu fostul ministru de finanțe Florin Cîțu în poziția de premier. Programul de guvernare prezentat a stârnit interesul presei, sunt remarcate diverse capitole, măsuri, promisiuni, dar desigur că există și comentatori neîncrezători. Cea mai dezamăgită pare Ioana Ene-Dogioiu de la Spotmedia.ro. După părerea ei, liderul PNL Ludovic Orban și-a obținut funcția de șef al Camerei Deputaților „vânzând partidul”. Apoi, din programul de guvernare lipsesc două puncte considerate nu demult obligatorii : revenirea la alegerea primarilor în două tururi și desființarea pensiilor speciale. Ioana Ene este nemulțumită și de numele unor miniștri : Florin Cîțu nu e destul de puternic, de vreme ce nu și-a putut impune ministrul de finanțe dorit. Cel numit nu ar avea competențele necesare. Nu-i place că Violeta Alexandru a fost dislocată de la Ministerul Muncii de Raluca Turcan. N-ar fi bine nici la sănătate, nici la educație, nici la Justiție.
G4Media scrie că este un executiv remarcabil e tânăr, media de vârstă trece cu puțin de 49 de ani. Un premier de 48 de ani, cel mai tânăr ministru are 35 de ani, cel mai vârstnic, 55 de ani.
Cătălin Nunu, de la republica.ro, remarcă în programul de guvernare câteva soluții, precum echilibrarea sistemului de pensii din deblocarea exploatării gazelor din Marea Neagră, sau înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare, care va rezolva problema cofinanțării proiectelor europene. De asemenea, Mihnea Rădulescu, director de afaceri la Vodafone Romania, vede în actuala pandemie o imensă oportunitate pentru România: un adevărat salt tehnologic de digitalizare.