Olga Cebotari, vicepremier pentru reintegrare, desemnată premier interimar (I.Chicu)

Guvernul Republicii Moldova

Premierul demisonar al Republici Moldova Ion Chicu a desemnat-o pe Olga Cebotari, vicepremier pentru reintegrare, în funcția de prim-ministru interimar.

Vorbind la o conferință de presă în 31 decembrie, Chicu a afirmat că potrivit constituției Cebotari va deține această funcție până la numirea unui alt interimar de către președinta Maia Sandu, care are la dispoziție cinci zile penru a face asta.

Maia Sandu anunțase însă că va desemna un premier interimar în chiar prima zi a lui 2021, după ce miercuri a primit de la premierul Chicu documentul prin care anunță că va pleca din funcție începând cu 1 ianuarie.

„În conformitate cu legea sunt obligată să numesc un prim-ministru din actuala componență”, a spus Maia Sandu, într-o emisiune la TV8, miercuri seară.

Președinta Republicii Moldova a adăugat că se caută o cale rapidă pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.