În Republica Moldova, trei segmente de drum național erau blocate în dimineața zilei din cauza zăpezii. Este vorba despre porțiuni de drum spre Tudora-Palanca de la hotarul cu Ucraina, un traseu în raionul Cahul, spre frontiera cu România, și drumul de acces către Portul Giurgiulești, transmite IPN, citând surse de la Administrația de Stat a Drumurilor.
Inspectoratul General al Poliției a anunțat că este interzisă deplasarea pe unele trasee locale, în raioanele Anenii Noi, Căușeni, Ștefan Vodă, Strășeni.
Din cauza vântului puternic, a fost sistată activitatea feribotului de la Molovata, care face legătura între cele două maluri ale Nistrului.
Totodată, peste 20 de localități din mai multe raioane au rămas în totalitate sau parțial fără energie electrică.
Pentru ziua de 28 ianuarie, meteorologii mențin în vigoare avertizarea cu cod portocaliu pentru precipitații puternice sub formă de lapoviță și ninsoare. Stratul de zăpadă a ajuns la 17 cm, în unele localități până la 40 cm.