Uniunea Europeană a reacţionat față de deciziile Parlamentului de la Chișinău de vineri, 23 aprilie, când majoritatea parlamentară condusă de socialiști a votat o hotărâre pentru a o retrage pe Domnica Manole din funcția de membră a Curții Constituționale. Într-o declarație a purtătorului de cuvânt al Uniunii Europene se arată că „în temeiul Constituției Republicii Moldova, Curtea Constituțională este independentă de orice altă autoritate publică și respectă numai Constituția. Prin urmare, Parlamentul și puterea executivă trebuie să respecte rolul Curții Constituționale ca „gardian al Constituției”, chiar și atunci când sunt nemulțumiți de deciziile sale. Astfel, voturile și declarațiile de vineri constituie un atac flagrant asupra ordinii constituționale a Republicii Moldova și reprezintă o încercare de a submina statul de drept”.
În declarație se mai arată că „toți actorii politici din Republica Moldova trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale și că independența Curții Constituționale este vitală pentru a asigura statul de drept și mecanismele democratice - ambele fiind principii fundamentale pe care Republica Moldova s-a angajat să le respecte în Acordul de asociere UE-Moldova”.
Decizia majorității parlamentare de la Chişinău de vineri a fost caracterizată de președinta Moldovei, Maia Sandu, după ședinţa Consiliului Suprem de Securitate drept „un atac fără precedent la ordinea constituţională” și a cerut investigarea lui de către organismele statului.