Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să examineze contestația depusă de Blocul comuniștilor și socialiștilor împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate acuzat că ar folosi imaginea președintei Maia Sandu în campania pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Judecătorii Anatolie Minciună, Ion Muruianu și Ecaterina Palanciuc au spus că CEC nu-și poate declina responsabilitatea examinării acestei contestații. Blocul comuniștilor și socialiștilor a spus că PAS a publicat într-un pliant electoral fotografii ale șefei statului și realizări ale acesteia din trecut, pe când conducea oficial formațiunea, fapt care ar constitui o încălcare și un exemplu de folosire a resurselor administrative. CEC a spus inițial că examinarea unor asemenea acuzații nu ține de competența sa iar autorii contestației trebuie să o depună direct la instanța de judecată.