Situația presei americane este una care se manifestă divergent, în funcție de dimensiunile și acoperirea mediatică a organizației – rețelele naționale prosperă, în timp ce presa locală și ziarele, în general, suferă.
Publicații de pe tot cuprinsul țării, inclusiv în centre urbane, cum e Chicago, sunt achiziționate de grupuri de investiții care reduc finanțarea. În consecință, ziariști cu experiență părăsesc organizații media sau chiar profesiunea.
În schimb, mari rețele cu acoperire națională atrag fonduri. CNN urmează să angajeze 450 de persoane pentru un nou serviciu de transmisiuni digitale. Aceste evoluții fac ca ziariști cunoscuți să aibă mai mare latitudine să negocieze condiții contractuale favorabile și să scrie și comercializeze cărți, care le sporesc și mai mult valoarea de piață.
### Vezi și... ### În ajun de anticipate: declinul presei libereAceste cărți au cu-atât mai mare potențial financiar dacă se referă la situații cu anvergură națională decât la cele locale. Facebook a contabilizat că a fost tema a nu mai puțin de 368 de cărți. Cel puțin 17 cărți în pregătire se referă la Donald Trump, iar New York Times susține că, între 2016 și 2020, au apărut nu mai puțin de 1.200 de cărți despre fostul președinte.
Există discrepanțe serioase de salarizare între ziariști la nivel local – care câștigă în medie 49.000 de dolari pe an - și cei cu acoperire națională – circa 65.000 de dolari pe an. Pe de altă parte, s-a înmulțit presa digitală, la nivel local, cu organizații care au în medie doi sau chiar un singur angajat.
Doar 10% au un venit de peste un milion de dolari...
Un recent studiu, inițiat de Google News, arată că peste 700 de organizații media digitale la nivel local an un venit mediu de sub 100 de mii de dolari pe an. Doar 10% au un venit de peste un milion de dolari. Multe organizații locale intră în parteneriate cu cele naționale, altele devin instituții non-profit, supraviețuind – mai ales în timpul pandemiei – din donații filantropice.
Dar deși preferințele publicului înclină către o presă descentralizată, de nișă, soluțiile financiare sunt puține, mai ales atunci când vine vorba despre ziaristică de investigație, care necesită resurse considerabile.