La Chișinău au fost lansate mai multe propuneri pentru susținerea persoanelor defavorizate, relatează IPN. La o conferință de presă intitulată generic „Pentru o Moldovă inclusivă - propuneri pentru programul de guvernare 2021-2025”, mai multe ONG-uri din R.Moldova au vorbit despre cele mai vulnerabile persoane din această țară - femeile, tinerii și vârstnicii, persoanele cu dizabilități și romii - care se confruntă cu inechități în accesarea serviciilor publice sau de sănătate, fiind expuse și vulnerabilității financiare.
Conferința de presă a fost organizată de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD), Platforma pentru Îmbătrânire Activă, Coaliția Vocea Romilor (CVR), Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), care au anunțat că vor trimite un document ciu propunerile și recomandările lor celor 101 de deputați aleși recent.