Alianța Nord-Atlantică a condamnat atacul asupra petrolierului Mercer Street, transmiţând condoleanţe României şi Marii Britanii pentru pierderile suferite şi cerând Iranului să îşi respecte obligaţiile internaţionale. „Ne alăturăm aliaţilor pentru a condamna vehement recentul atac fatal asupra petrolierului MV Mercer Street”, se spune într-un comunicat NATO citat de Mediafax.
„Libertatea de navigaţie este esenţială pentru toţi aliaţii din cadrul NATO şi trebuie să fie susţinută în conformitate cu legislaţia internaţională. Marea Britanie, Statele Unite şi România au ajuns la concluzia că Iranul este responsabil, cel mai probabil, de acest incident. Aliaţii rămân preocupaţi de acţiunile destabilizatoare ale Iranului în această regiune şi cer Teheranului să îşi respecte obligaţiile internaţionale", se mai spune în comunicatul Alianței.
Israelul, Statele Unite şi Marea Britanie au pus pe seama Iranului atacul asupra petrolierulu.
„Administraţia de la Washington consideră că Iranul a comis acest act şi va urma o reacţie adecvată", a declarat Antony Blinken, secretarul de stat american.
„Este vorba de un act deliberat, punctual, o încălcare clară a legislaţiei internaţionale. Iranul trebuie să înceteze atacurile de acest fel, navele trebuie să poată naviga liber", a afirmat, la rândul său, șeful diplomației britanice Dominic Raab, iar premierul israelian Naftali Bennett a cerut comunităţii internaţionale să transmită clar Iranului că atacul asupra petrolierului a fost o eroare gravă.
Teheranul a aveetizat luni că va reacționa rapid la orice amenințare la adresa securității Iranluu, după ce duminică ministerul iranian de externe respinsese orice implicare în atacarea petrolierului.