Majoritatea parlamentară PAS a demis întreaga conducere a Comisiei Naționale a Pieței Financiare în frunte cu Valeriu Chițan după audierea unui raport de activitate al acesteia pentru anul 2020 pe care a calificat-o drept „nesatisfăcătoare”.
Printr-o hotărâre de parlament adoptată la 9 septembrie de 54 de deputați, și-au mai pierdut posturile, în afară de Chițan, ceilalți patru membri ai Consiliului de administrare al CNPF. Comisia are rolul de a supraveghea, între altele, sectorul asigurărilor care, după cel bancar, a trezit cele mai mari îngrijorări privind posibile fraude, în ultimii ani.
Tot la 9 septembrie, majoritatea parlamentară a adoptat în prima lectură un proiect de lege care simplifică mecanismul de analiză a activității și demitere a șefilor mai multor agenții din subordinea parlamentului, inclusiv Consiliului Audiovizualului, Consiliului Concurenței, Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.