UE a debursat 36,4 milioane de euro, suport direct bugetului R.Moldova

Uniunea Europeană a debursat astăzi Republicii Moldova cele 36,4 milioane de euro promise drept suport direct bugetului de stat. Anunțul a fost făcut în cadrul întrevederii oficiale de la Bruxelles a șefei cabinetului Moldovei, Natalia Gavrilița, cu Oliver Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, informează agenția MOLDPRES.

Cei doi oficiali au discutat prioritățile guvernului de la Chișinău și promovarea agendei europene a Republicii Moldova. Premierul a vorbit despre reformele în domeniul justiției, redresarea economică și îmbunătățirea climatului de afaceri, gestionarea crizei pandemice și imunizarea populației, dar și despre consolidarea instituțiilor de stat.

### Vezi și... ### La Bruxelles, prim-ministra Natalia Gavrilița a primit asigurări de sprijin pentru reforme

Natalia Gavrilița a apreciat suportul oferit prin programele europene de asistență în diverse domenii și a subliniat că asistența europeană este esențială pentru implementarea reformelor în plan intern și asigurarea stabilității macrofinanciare. Doamna Gavrilița a mulţumit pentru aprobarea planului de redresare economică pentru Moldova, în valoare de 600 milioane de euro.

Intenționăm să propunem un proiect pilot în Republica Moldova de modernizare a economiei în localitățile rurale din toată țara, prin dezvoltarea industriei alimentare și celei agricole, crearea locurilor de munca, asigurându-ne, astfel, că există locuri de muncă bine plătite, satele se dezvolta, iar cetățenii nu mai părăsesc țara", a spus și comisarul Varhelyi, potrivit sursei citate.