Compania MoldovaGaz a îndemnat populația să reducă consumul de gaze, iar cei care au posibilitatea să treacă la combustibili alternativi. MoldovaGaz a anunțat că, începând cu 1 octombrie, consumatorii de pe malul drept al Nistrului primesc doar 67% din necesarul de gaze naturale (50 de milioane de metri cubi din 80 de milioane necesare).
Drept urmare, consumul zilnic efectiv de gaze a început să depășească volumul furnizat de „Gazprom”.
Potrivit MoldovaGaz, lipsa este acoperită din stocul de gaze din conductele magistrale din Republica Moldova, ceea ce conduce la scăderea presiunii în sistemul de transport al gazelor Moldovatransgaz.
Într-un comunicat difuzat pe 6 octombrie, MoldovaGaz explică diminuarea drastică a livrărilor de gaze pentru Republica Moldova prin faptul că acordul cu furnizorul rus Gazprom privind condițiile de livrare a gazelor „a fost prelungit în ultima zi a lunii septembrie, cu câteva ore înainte de expirarea acestuia”, de aceea Gazprom nu a avut un temei legal până la acel moment pentru organizarea rezervării capacităților necesare pentru transportarea gazelor naturale prin sistemul de transport din Ucraina pentru consumatorii Republicii Moldova în octombrie 2021”.
### Vezi și... ### Comisia Europeană examinează dacă Gazprom mărește intenționat prețul gazelorContractul cu Gazprom a fost extins până la sfârșitului lunii octombrie, pentru a se negocia un nou acord, însă prețul gazelor a crescut până la 790 de dolari pentru mia de metri cubi, față de 550 de dolari în luna precedentă.
Vicepremierul Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale de la Chișinău, a plecat la Forumul Internațional al Gazelor de la Sankt Petersburg, pentru „discuții pe subiectul relațiilor contractuale dintre MoldovaGaz și Gazprom privind furnizarea gazelelor naturale”.
Premierul Premierul Natalia Gavrilița a declarat, miercuri, că se negociază prelungirea pentru o perioadă mai lungă a contractului, dar a admis că Gazprom nu va dori să mențină același preț la gaze și, de aceea, Guvernul „lucrează” la programe de protecție socială pentru a atenua creșterea „excepțională” a prețurilor din acest an.