R. Moldova și fosta datorie externă a URSS

R. Moldova și fosta datorie externă a URSS

Gheorghe Cojocaru: „Aruncând o privire retrospectivă asupra evoluțiilor de acum 30 de ani din fostul spațiu sovietic, se constată o situație paradoxală: după puciul din august 1991, Uniunea Sovietică continua să existe de jure, dar de facto URSS, părăsită de Statele Baltice și la un pas să fie abandonată și de republicile care-și proclamaseră independența de stat, printre care și Republica Moldova, nu mai era aceeași Uniune. Procesul de disoluție a fostei supraputeri mondiale ridica o serie de probleme cu impact larg internațional, între care și responsabilitatea pentru datoria externă sovietică.”

Europa Liberă: Aceste probleme au apărut în contextul dezintegrării Uniunii Sovietice, pentru că atât timp cât a existat un centru pan-unional și un aparat de partid atotputernic, nimeni nu se încumeta să aibă vreo pretenție. Dar cum s-a soluționat totuși în acele condiții oarecum paradoxale această chestiune a datoriei externe sovietice?

Gheorghe Cojocaru: „Au avut loc mai multe runde de negocieri la Moscova, la care au participat reprezentanții a 12 republici independente și suverane, cu excepția Țărilor Baltice, și viceminiștrii de finanțe ai țărilor G-7, pentru a se conveni asupra unui memorandum cu privire la datoria externă a URSS și succesorilor ei de drept. Discuțiile au fost aprinse și în contradictoriu. Unele state, precum Ucraina, Uzbekistanul sau Azerbaidjanul, indignate că li cerea să-și pună semnătura sub niște acte în care nu era indicată mărimea cotei lor din datoria contractată de URSS, au refuzat să-și asume responsabilitatea colectivă pentru rambursarea acestei datorii. După lungi discuții, au fost stabilite și cotele respective pentru fiecare republică. Rusiei i-au revenit peste 61 la sută, Ucrainei circa 17 la sută, Belarusului și Kazahstanului câte 4 la sută, însă acordul privind dreptul de succesiune asupra datoriei externe a URSS a fost semnat doar de 6 republici, între care și Ucraina. Ulterior, Federația Rusă a fost cea care a preluat și patrimoniul sovietic de peste hotare, și datoriile față de fosta URSS, ca și datoria externă sovietică, pe care a rambursat-o definitiv.”

Europa Liberă: Ultimele luni de existență a URSS au fost marcate nu doar de puternice tensiuni de ordin politic, dar și de o degringoladă economică, rubla a ajuns să valoreze mai nimic, monedele naționale încă nu apăruseră. Ce soluții s-au avansat în acele condiții pentru a reduce deriva?

Gheorghe Cojocaru: „Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a propus în acele condiții un acord economic care prevedea, între altele, păstrarea proprietății pan-unionale, fapt contestat categoric, în primul rând, de autoritățile de la Kiev. Era contestată, în fond, participarea centrului pan-unional la semnarea acestui tratat economic. Liderul ucrainean, Leonid Kravciuk, nu agrea ideea unui spațiu economic unic și cu o monedă unică, pledând pentru un spațiu cu mai multe piețe naționale. Până la urmă, opoziția Ucrainei a dus la obstacularea inițiativei lui Mihail Gorbaciov.”

Europa Liberă: Dar ce făcea strugurele de poamă de pe harta Uniunii, așa cum a poreclit Moldova poetul? Ce poziție adoptaseră autoritățile de la Chișinău față de aceste încercări ale lui Gorbaciov de a salva URSS-ul?

Gheorghe Cojocaru: „Republica Moldova atunci, ca și celelalte noi state independente, trăia sub presiunea problemelor sociale și economice, iar în acele condiții președintele Mircea Snegur i-a promis lui Mihail Gorbaciov că va adera la acordul economic, pe care mai târziu l-a și semnat prim-ministrul Valeriu Muravschi, mai ales în condițiile în care livrările de petrol de la centru pentru Republica Moldova pentru economia națională au fost stopate brusc, ca din senin. Noile realități social-economice de atunci predau o primă lecție autorităților independente ale Republicii Moldova, rămase însă corigente la acest capitol și la distanță de trei decenii de atunci încoace.”