Your browser doesn’t support HTML5
În timp ce principalele partide care vor să constituie viitoarea alianță de guvernare negociază elemente de program politic și posturi, analiștii politici sapă mai adânc pe tema eventualei modificări a Constituției.
Petre M. Iancu (Deutsche Welle) scrie că nu justiția ci puterea totală ar fi miza. Partidul Social-Democrat, arată jurnalistul, a rămas foarte frustrat că nu a mai reușit să obțină președinția țării după Ion Iliescu, care a fost ales numai pentru că era o perioadă „de totală manipulare și de mizerie generală cruntă” imediat după Revoluție. Acum, pentru PSD performanța nu mai poate fi atinsă decât printr-o altfel de preluare în forță a țării, modificarea Constituției cu schimbarea regimului din semiprezidențial în parlamentar. Petre M. Iancu crede că Uniunea Europeană ar trebui să intervină mai ferm decât a făcut-o în cazul Ungariei și Poloniei, pentru că pe români îi pândește recăderea în „fatalism”; mulți cred „că ar fi venit timpul să se lase prostiți, să capoteze ori să emigreze, în loc să lupte pentru libertate și asanarea climatului politic intern. Nimic mai fals. Non-combatul nu e o soluție, după cum dureros ne-a învățat istoria”.
Raluca Boboc, prezentă pe blogurile Adevărul, pune diagnosticul chiar în titlu : „Coaliţia PNL – PSD pentru siluirea Constituţiei” și face o incursiune în istoria recentă a intențiilor de modificare a legii supreme. Comisia specială constituită de Traian Băsescu, în timpul mandatelor sale, făcuse o sinteză a aspectelor ce se cereau modificate. PSD a insistant constant pentru republică parlamentară. Klaus Iohannis nu a mișcat nimic, dar acum, consideră Raluca Boboc, pare că tocmai pentru asta a lucrat atunci când nu a desemnat premier de la primul partid clasat în alegeri. Ca atare, coaliția în pregătire se gândește să reia cu republica parlamentară ca să scape o dată pentru totdeauna de emoții. Și dincolo de asta, „siluirea Constituţiei României, cu scopul de a elimina poporul din procedura de alegere a preşedintelui ţării, este una din marile grozăvii pe care tandemul format din Klaus Iohannis – Marcel Ciolacu o pregătesc românilor”.
Ce spune Ioan Stanomir, fostul coordonator al comisiei prezidențiale pentru modificarea Constituției, din perioada Băsescu : „Înlăturarea alegerii directe a şefului de stat poate însemna consacrarea irelevanţei prezidenţiale şi codificarea suveranităţii parlamentare ilimitate. Pentru un asemenea preşedinte domesticit, sfaturile turistice şi de golf ale lui Klaus Iohannis ar fi nepreţuite”. (contributors.ro)
Iulian Fota, fost consilier prezidențial al președintelui Traian Băsescu, a dat un interviu la spotmedia.ro, consemnat de Camelia Badea. Se referă pe larg la contextul internațional foarte tulburat, la recentele tensiuni de la granița dintre Polonia și Belarus, cu tot ce implică ele, și spune : „situația internațională este proastă și ne putem trezi cu degradări, cu destabilizări, peste noapte. (…) Să te joci cu țara în interior (și povestea asta nu se mai oprește) mi se pare mai contraproductiv ca oricând. Mergem inclusiv până la lucruri care în niciun caz nu își au rostul acum: Modificarea Constituției?! Anii buni, liniștiți, în care trebuia să remodelăm și să așezăm țara au trecut (…) În niciun caz acum nu e momentul pentru a destabiliza intern țara sau pentru a o prinde într-un program de reorganizare care cere timp, și efort, și majoritate politică, lucruri (…) din ce în ce mai greu de obținut”.