Gazoductul germano-rus Nord Stream 2 nu va fi autorizat să funcţioneze în cazul unei noi „escaladări” în Ucraina, în baza unui acord de principiu între Berlin şi Washington, a afirmat duminică seara şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock.
Din cauza situaţiei tensionate în privinţa securităţii, „s-a convenit între americani şi fostul guvern german” condus de Angela Merkel „că, în cazul unei noi escaladări, acest gazoduct nu va putea intra în funcţiune”, a declarat Annalena Baerbock la postul de televiziune german ZDF, într-un moment în care occidentalii se tem de o invadare a Ucrainei de către trupele ruse.
Şefa diplomaţiei germane a precizat astfel ameninţările voalate lansate pe subiectul Nord Stream 2 de cancelarul Olaf Scholz.
„Ar fi o gravă eroare să credem că încălcarea graniţelor unei ţări europene ar rămâne fără consecinţe”, a spus el duminică seara în cursul unei vizite în Polonia. Liderul social-democrat a fost ministru de finanțe în guvernul anterior de coaliție, condus de Angela Merkel, care a susținut proiectul Nord Stream 2.
Ministra germană de externe, care şi-a preluat mandatul săptămâna trecută, a mai amintit că gazoductul legând Rusia de Germania prin Marea Baltică, oricum „nu poate fi autorizat deocamdată pentru că nu îndeplineşte regulile legislaţiei energetice europene”.
La jumătatea lunii noiembrie, autoritatea germană de reglementare în domeniul energiei a suspendat procedura de certificare pentru Nord Stream 2 - a cărui construcţie a fost finalizată -, solicitând consorţiului cu sediul în Elveţia şi responsabil de funcţionarea acestuia să înfiinţeze o societate în conformitate cu legislaţia germană. Problema ar trebui rezolvată până în ianuarie.
La rândul său, într-un interviu cu postul de televiziune NBC, secretarul de stat american Antony Blinken a repetat avertismentul că Nord Stream 2 va fi blocat dacă Rusia atacă Ucraina, gazoductul fiind în acest moment piesa centrală în strategia de posibile sancțiuni economice, cu care Washingtonul amenință Moscova.
Rusia respinge ideea că ar exercita presiuni asupra Ucrainei sau că ar folosi gazul în scopuri politice, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a repetat că Nord Stream 2 este un „proiect pur comercial”, dezvoltat cu partenerii europenii, care nu trebuie pus în centrului niciunei dispute politice.