Arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu a fost înmormântat sâmbătă la Catedrala Sf. Gheorghe din Cape Town

Arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu, un important activist pentru egalitate rasială, a fost înmormântat sâmbătă la Catedrala Sf. Gheorghe din Cape Town. „Când eram în întuneric, el aducea lumină”, a spus arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, șeful bisericii anglicane din întreaga lume, într-un mesaj video difuzat la Liturghia de recviem. „Pentru mine să-l laud este la fel precum un șoarece ar omagia un elefant”, a adăugat Welby.

Ceremonia funerară a fost una simplă, așa cum și-a dorit Desmond Tutu. Timp de două zile, oamenii au putut sa îsi ia rămas bun de la cel care e considerat unul dintre cei mai importanti luptători împotriva Apertheid-ului. Mesajul de rămas bun a fost rostit de președintele sud-african Cyril. Desmond Tutu, care a încetat din viață pe 26 decembrie la vârsta de 90 de ani, a fost venerat în Africa de Sud și în întreaga lume pentru rectitudinea sa morală și pozițiile sale principiale.

În 1984, i s-a decernat Premiului Nobel pentru Pace, în semn de recunoaștere a opoziției sale pașnice față de politica de Apartheid. După înlăturarea Apartheid-ului, Desmond Tutu a prezidat Comisia pentru adevăr și reconciliere din Africa de Sud. Comisia a fost „un spațiu în care victimele puteau să-și împărtășească povestea traumei lor cu națiunea”, a scris Tutu în raportul final al comisiei. Comisia a fost creată „ pentru vindecarea națională, reconciliere și iertare”.