La Washington, senatorii democrați au prezentat luni un proiect de lege care ar impune sancțiuni americane dure împotriva unor oficiali guvernamentali și militari ruși, inclusiv președintele Vladimir Putin, în cazul că Rusia pornește război împotriva Ucrainei.
Propunerea prevede ajutoare pentru consolidarea securității Ucrainei și cere ca Statele Unite să „ia în considerare toate măsurile disponibile adecvate” pentru a face ca gazoductul Nord Stream 2, numit „un instrument al influenței maligne” rusești, să nu intre în funcțiune.
„Această legislație demonstrează limpede că Senatul Statelor Unite nu va sta cu mâinile în sân când Kremlinul amenință cu re-invadarea Ucrainei”, a spus senatorul Robert Menendez, inițiatorul legii.
Reuters relatează că proiectul de lege prevede printre altele sancțiuni împotriva firmelor rusești care oferă sisteme de mesagerie sigură, ca SWIFT, folosite de bănci pentru a schimba informații cu alte instituții financiare. Un purtător de cuvânt al Consiliului Securității Naționale a declarat pentru Washington Post că administrația președintelui Joe Biden sprijină proiectul senatorului Menendez.