Vadim Ceban: Negocierile cu Gazprom au fost pragmatice, economice, nu politice
Your browser doesn’t support HTML5
La câteva zile după ce Moldovagaz a avertizat că există riscul să se reducă livrările de gaze rusești, Vadim Ceban, șeful acestei întreprinderi controlate majoritar de concernul rus de stat Gazprom, a încercat să aplaneze îngrijorările. Într-un interviu cu Europa Liberă, Ceban a sugerat că Moldovagaz va putea transfera la Moscova la timp avansul de zeci de milioane de euro pentru consumul moldovean din luna ianuarie. Moldovagaz a avut dificultăți cu lichiditățile și achitările în avans după ce prețul gazelor rusești pentru luna ianuarie a crescut substanțial, în timp ce tariful intern pentru consumatorii finali a rămas la fel ca pentru decembrie.